Recunoştinţa

Share on Facebook53Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Cu 4 ani în urmă, când am început dezvoltarea mea personală, m-am întâlnit faţă în faţă cu un concept pe care la acea vreme eu nu l-am putut înţelege. Toţi experţii de dezvoltare personală vorbeau de importanţa acestuia, vorbeau cum el are puterea unică de a ne schimba viaţa spre bine.

Din motiv că atunci n-am înţeles cum lucrează acest concept, am zâmbit şi l-am pus pe o policioară la mine în cap (cum fac aproape toţi). Poate cândva îmi va trebui, dar până atunci îl voi păstra ca informaţie – aşa mă gândisem eu.

E logic, cu aşa atitudine eu n-am utilizat conceptul dat. Ocazional îmi aduceam aminte de el, dar ziceam:

„Voi face acest lucru altă dată, când voi fi pregătit, voi avea mai multă informaţie sau voi şti 100% că lucrează.”

Din acel moment au trecut ani buni. Am avut nevoie de aproape 4 ani ca în sfârşit să înţeleg de ce acel concept era atât de important! Dar am înţeles de ce el are o putere fenomenală de a-ţi schimba viaţa.

Cum crezi, despre ce vorbesc eu acum?

Dacă încă mai stai pe gânduri, păi îţi zic. Vorbesc de Recunoştinţă.

Ai ştiut că recunoştinţa are puterea să-ţi schimbe viaţa chiar în acest moment? Utilizând principiul dat, vei putea crea viaţa pe care vrei cu adevărat s-o trăieşti.

Aceste cuvinte eu le-am citit cu 4 ani în urmă, dar aşa şi nu le-am înţeles în profunzime.

Din contra! Mi-au apărut o sumedenie de întrebări la care nimeni nu mi-a putut da un răspuns concret.

De aia am decis că dacă nu înţeleg, nu merită să investesc timpul meu în această idee. Of, cât de mult greşeam!

Acum eu voi face lucrul pe care cu 4 ani în urmă am vrut ca cineva să-l facă pentru mine. Îţi voi explica tot ce ţine de recunoştinţă până la cele mai mici detalii.

Mai jos sunt câteva întrebări de bază pe care le aveam eu…

De ce recunoştinţa lucrează?

De fiecare dată când îmi adresam această întrebare, automat auzeam:

„Când eşti recunoscător, totul se schimbă.”

Bine, dar de ce se schimbă tot? Care e motivul?

La început nu ştiam ce să zic. Dar cu timpul am găsit 3 răspunsuri universale. Le poţi citi în continuare.

1. Când eşti recunoscător, te focusezi pe lucrurile pozitive – concentrarea pe lucruri negative ne face să pierdem energia şi să ne simţim prost. Concentrarea pe lucrurile pozitive ne face să ne energizăm. Când eşti recunoscător, te focusezi pe lucruri pozitive şi te simţi bine. Ce poate fi mai minunat? Citeşte în continuare…

2. Când eşti recunoscător te simţi bine – un secret uitat dar care te ajută să-ţi creezi viaţa visurilor tale este să te simţi bine în acest moment. Odată ce te simţi bine, tu atragi mai multe lucruri care te fac se te simţi şi mai bine în viaţa ta (aham, Legea Atracţiei). De aceea, fiind recunoscător, tu automat măreşti ponderea de a atrage lucrurile care te fac să zâmbeşti, să dansezi şi să cânţi, în suflet inclusiv 😉 .

3. Când eşti recunoscător, comportamentul tău se schimbă – emoţiile dictează ce comportament vei avea. Dacă te simţi prost, vei avea un comportament de victimă, care e doar spectator în propria viaţă. Asta nu e vina ta, lipsa de energie ne face pe noi toţi pe alocuri să avem aşa comportament.

Pe de altă parte, dacă te simţi plin de energie, ai încredere, eşti gata să preiei iniţiativa, să trăieşti viaţa visurilor tale. Toate acestea se întâmplă automat, fără ca tu să forţezi lucrurile sau te forţezi pe tine. Tot de ce ai nevoie e doar să fii un pic recunoscător pentru ce ai în viaţa ta.

Ai văzut, astea sunt doar câteva beneficii pentru care îţi recomand să adopţi o stare de recunoştinţă.

Acum hai să facem lucrurile şi mai interesante… Foarte des am auzit diferite persoane zicând că trebuie să practici recunoştinţa. Ceva de genul la: scoţi o foaie, apoi scrii toate lucrurile pentru care eşti recunoscător zilnic. Apoi în fiecare zi scrii exact aceleaşi lucruri.

Uite ce vreau să-ţi zic eu.

Tu ai privit vreodată un film atât de interesant încât te-a lipit de ecran? Sau poate ai citit o carte care te-a hipnotizat? Te uiţi afară şi îţi dai seama că e ora 6 dimineaţa şi tu încă n-ai dormit noaptea.

Ce se va întâmpla dacă vei privi acelaşi film sau vei citi aceeaşi carte a 2-a oară?

Vei primi plăcere, dar care va scădea considerabil.

Ce se va întâmpla atunci când tu vei privi acelaşi film şi vei citi aceeaşi carte zilnic?

După vreo 10 zile, deja va trebui să te forţezi să priveşti filmul sau să citeşti cartea.

Acelaşi lucru ţi-l pot spune şi despre lista cu lucrurile pentru care eşti recunoscător. Dacă vei face aceeaşi listă zilnic, la un moment dat tu vei fi nevoit să te forţezi ca să o completezi. Iar forţarea nicidecum nu creează recunoştinţă. Din contra, creează rezistenţă.

Bine, cum facem noi atunci cu recunoştinţa? Ce exerciţiu poţi practica acum pentru a simţi acest balsam pentru suflet, minte şi corp?

Uite că am o soluţie, foarte simplă.

În fiecare zi, iei un pix şi o foaie. Şi da, faci o listă pentru lucrurile care eşti recunoscător ÎN ACEST MOMENT.
Nu ieri, nu cu 5 minute în urmă. În asta şi constă ideea. În acest moment. În prezent. Dacă simţi că eşti recunoscător pentru câinele vecinului, scrie despre asta. Nu contează atât lucrurile pentru care eşti recunoscător, cât procesul de a simţi recunoştinţa. Principalul e să simţi energia de recunoştinţă.

Pe alocuri vor apărea lucrurile pe care le-ai scris ieri. Şi asta e ceva normal. Dar dacă nu te simţi recunoscător pentru lucrurile pe care le-ai scris ieri, nu le scrie.

Pe scurt:

1. Iei un pix şi o foaie.

2. Scrii zilnic pentru ce eşti recunoscător.

3. În fiecare zi scrii ce simţi în momentul dat.

4. Ascunde lista de ieri. Noi nu transcriem, noi scriem ce ne place.

5. Contează procesul şi faptul că simţi recunoştinţa, nu ce scrii.

Şi iată cât de simplu e tot!

Dacă ai ceva neclarităţi, scrie-le mai jos în comentarii. Eu personal îţi voi răspunde.

Articol scris de Dinu Golban
Fondatorul site-ului http://pacedintine.com/
Cea mai mare comunitate de Eliberare Emoţională din spaţiul românesc

Când eşti recunoscător, te focusezi pe lucrurile pozitive – concentrarea pe lucruri negative ne face să pierdem energia şi să ne simţim prost. Concentrarea pe lucrurile pozitive ne face să ne energizăm. Când eşti recunoscător, te focusezi pe lucruri pozitive şi te simţi bine.

Opt In Image
Descarcă
GRATUIT!
Introdu numele tău şi adresa de email în formularul de mai jos şi vei primi GRATUIT ghid-urile "3 Pași Simpli Către Fericire" și "Adevărul despre psihologi, psihoterapeuți și coachi"

Share on Facebook53Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Comments

comments

3 Responses to “Recunoştinţa”
  1. AVI says:
  2. Luiza-Maria MICU says:
  3. lazar elena says:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *