Ce Sa Faci Pentru A Obtine Mai Usor Tot Ceea Ce Iti Doresti

Share on Facebook180Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Probabil ca ceea ce voi spune in continuare va suna dur pentru unii, dar consider ca este necesar sa o fac, deoarece adevarul este ca exista foarte multi oameni pe planeta asta care nu au cunoscut sau nu vor ajunge sa cunoasca niciodata adevaratul sens al fericirii. Sunt acei oameni care continua sa intareasca exact comportamentele care ii limiteaza si le pun sub semnul interzicerii autonomia si libertatea de miscare, atat in planul fizic, cat si in planurile mental si spiritual. Iar daca articolul acesta i-ar ajuta sa constientizeze asta si sa schimbe ceva, atunci de ce as evita sa spun lucrurilor pe nume? Fiecare dintre noi merita sa aiba acces la fericire, doar e pe gratis, nu-i asa? 🙂

Asadar: stiai ca noi, oamenii, avem tendinta de a ne complica vietile si de a ne produce singuri cea mai profunda suferinta? S-ar zice ca, desi majoritatea dintre noi se declara nemultumita de locul unde se afla in fiecare moment, ne face totusi o deosebita placere sa ne auto-sabotam inchizand si zavorand noi insine usile mintii si ale sufletului, impiedicand astfel succesul sa patrunda in vietile noastre.

De cele mai multe ori cauza acestei incapacitati de a ne alinia cu toate lucrurile minunate existente in Univers se afla in subconstient, mai exact in convingerile eronate pe care le avem adanc intiparite in acest taram magic pe care foarte multi nu fac nici macar cel mai mic efort sa il descopere, sa il exploreze si sa il exploateze. Consecinta: multi nu obtin mai nimic din ceea ce isi doresc si dau vina pe circumstante si pe alte forte exterioare pentru faptul ca sunt tot in acelasi loc pustiu, deprimant si negativ in care se aflau si cu ceva timp in urma…

Oare cand vom invata ca suntem creatorii propriului nostru Univers?

Da, treaba asta cu oamenii – creatori ai propriei vieti, aproape ca a devenit un cliseu. Cu toate astea insa, nu intelegem absolut deloc la ce se refera. Suntem plini de teorie, dar o luam ca atare. Nu reusim sa punem nimic in practica pentru ca nu stim sa privim dincolo de cuvinte si nu avem habar cum sa le dam sens.

Ti s-a intamplat vreodata sa citesti un material de dezvoltare personala si sa-ti spui: “a, stiam asta deja”? Probabil ca da. Pentru ca adevaul este ca toti cei care activam in acest domeniu spunem cam aceleasi lucrui, dar sub forme diferite. Si cu toate astea, nu iti intra in cap. Pe principiul “inteleg dar nu pricep” :).

Daca ai citit de atatea ori aceleasi lucruri, de ce nu ai reusit sa schimbi nimic pana acum? Nu te mai chinui sa afli raspunsul, ti-l spun eu: pentru ca, de fapt, nu ai habar despre ce iti vorbim. Dincolo de cuvintele pe care le scriem, totul e abis. Pentru ca nu ai incercat niciodata sa privesti in profunzime, sa analizezi si sa aplici cu adevarat. Incepi o zi, doua, trei sa te minti cu afirmatii pe care le repeti dar pe care nu le simti, dupa care-ti spui “la naiba, chestia asta e o prostie”. Apoi renunti si te intorci de unde ai plecat, in locul ala intunecat, al frustrarii, al neimplinirii, al singuratatii, al mediocritatii. Pentru ca te astepti ca binele sa vina instant si de la sine…

Cand ai de gand sa intelegi ca important este SA FACI CEVA? Nu este de ajuns sa citesti prezentarea unei carti si sa-ti spui “da, asta m-ar putea ajuta, o sa o cumpar” si apoi sa te razgandesti. Ce spune asta despre tine? Ca probabil pana la urma, daca nu schimbi nimic, cand sta in puterea ta sa o faci, cand totul este atat de simplu si la indemana, atunci poate ca iti meriti soarta, nu-i asa? Deci inceteaza sa te mai plangi si nu ii mai impovara si pe altii cu problemele tale! Tu ai ales, asa ca traieste-ti aceeasi viata neimplinita in continuare, si, te rog, fa-o in liniste! Nefericirea este contagioasa!

Cand ai de gand sa intelegi ca viata ta se va transforma doar dupa ce ACTIONEZI? Iar asta inseamna mai mult decat sa strangi o stiva de carti de dezvoltare personala pe care ori nu te apuci in veci sa le citesti, ori te minti ca te apuci “de maine”, care “maine” nu mai vine, ori le citesti si apoi le pui la loc de cinste in biblioteca, fara sa te chinui macar putin sa faci un mic pas pentru a iesi odata din zona asta de confort care iti provoaca un atat de mare disconfort!

Am auzit atat de multe povesti triste de viata, a cititorului, a vecinului, a copilului, a prietenului, a dusmanului, incat ma intreb cum oare, daca respectivii au trecut prin focurile iadului, mai au puterea sa mearga inainte si sa faca ceva in viata asta despre care tu spui ca este atat de grea… Priveste-n jur, altii traiesc poate dureri si mai mari.

Am prietene bune si cunostinte care traiesc viata cu intensitate. Te uiti la ele si le invidiezi fericirea. Dar habar n-ai ca uneia i-a murit logodnicul in accident de masina cu o luna inainte de casatorie si ca inca, dupa atatia ani, rochia de mireasa zace trista in dulap. Nu iti poti imagina ca cealalta are doua operatii pe creier dar stie 7 limbi straine la perfectie si face si a doua facultate. Nici prin cap nu ti-ar trece ca femeia aia pe care o vezi atat de puternica, mereu cu zambetul pe buze, are un copil diagnosticat cu autism (cu greu iti dai seama cand il vezi, dupa ani buni de terapie), ca a luptat din prima clipa pentru el, a infiintat o organizatie non-profit iar in prezent ajuta inca alti zeci de copii aflati in aceeasi situatie.

Tu, omule macinat de frici, care te plangi zacand indurerat in lumea ta inconjurata de ziduri invizibile, inspaimantat de faptul ca daca vei pune macar un picior in afara zidului iti vei scranti glezna, ai habar cati oameni imi trimit zilnic email-uri in care imi povestesc cum erau la un pas de moarte, cum au suferit traume fizice si psihice, cum au luptat si au invins boli grave cum ar fi cancerul, cum au crezut ca merita sa traiasca si sa fie fericiti, dar mai ales cum AU REUSIT?

Te rog, inceteaza sa te mai plangi si cauta solutii! Nu stii cum? Exista atatea materiale care iti prezinta lucrurile pas cu pas. Nu mai suntem in epoca medievala, ai acces la atat de multa informatie, profita de ea! Sunt oameni care au scris carti de dezvoltare personala superbe, carti pe care, daca te-ai chinui putin sa le descifrezi, le-ai intelege cu adevarat, carti care ti-ar putea schimba viata. Unii au scris doar una, altii scriu constant. Daca ramai doar cu dorinta de a comanda o carte care ti-ar putea schimba viziunea asupra vietii si viata in general, cum crezi ca va arata lumea ta peste cativa ani? Probabil ca vei fi si mai ranit decat esti, si mai suferind, strigand si mai tare dupa ajutorul ala pe care inca nu constientizezi ca nu ti-l poti da decat singur. Daca o comazi si o arunci in biblioteca, atunci te declari a fi colectionar de hartie, pe viitor maculatura. Si ce-ai rezolvat? Sigur ca o carte poate avea o putere fantastica supra unui om, dar doar atunci cand o citeste. In rest, nu poate face minuni prafuita, de pe un raft al bibliotecii tale. Tu o poti transforma intr-o carte magica…

Daca iti iei o carte pe care o citesti fara sa ii acorzi atentie, fara sa fii acolo cu adevarat, fara pix si foaie langa tine, fara sa notezi, sa citesti si sa recitesti ceea ce ai notat pana in momentul in care constientul tau pricepe informatia, subconstientul o accepta ca fiind adevarata si inima da nastere unei emotii pozitive care sa te induca in starea potrivita pentru a putea crea tot ceea ce iti doresti, mai bine renunta din start, nu o mai cumpara! Arunci banii pe fereastra si mai faci rau si naturii (pentru hartie se defriseaza padurile dupa cum bine stii).

Cat despre mine, am scris doar o singura carte: “Traieste autentic! Descopera secretul fericirii”. Si as vrea sa cred ca am acoperit aproape toate problemele majore cu care noi, oamenii, ne confruntam in momentul prezent. Nu este o carte a teoriei, este o carte a sfaturilor practice. Iar daca o citesti, este necesar sa si aplici. Lucrurile ar trebui sa fie destul de simple, pentru ca in fiecare capitol gasesti cauzele problemei tale si pasii concreti pe care ii poti urma pentru a o depasi si pentru a-ti schimba viata. Dar, dupa cum spuneam, rezultatul depinde numai de tine. A trecut un an de cand am scris-o, timp in care altii au mai scos alte cateva carti fiecare. Eu insa consider ca problemele pe care le-am abordat in cartea “Traieste autentic! Descopera secretul fericirii” sunt de actualitate, ca de altfel si sfaturile practice prezentate. Iar mai mult decat ceea ce am scris deja pe seama acestor teme, nu cred ca se poate scrie in momentul de fata :).

As putea totusi sa public cate o carte pe luna si sa-ti spun ca am descoperit cine stie ce terorie revolutionara care iti va transforma viata in timp ce dormi, de pe o noapte pe alta (as vrea eu sa existe asa ceva!). Poate in felul asta mi-as “umple” si buzunarele, pentru ca oricum am fost acuzata deja ca fac asta cand am lansat cartea in vara. Dar, sa-ti spun sincer, oricat de mult mi-ar placea sa ma plimb saptamanal in destinatii exotice si sa imi fac colectie de pantofi Christian Loubotin, prefer sa petrec o vara intreaga in Bucurestiul fierbinte, incaltata in sandale no name, decat sa ma imbogatesc pe seama nefericirii altora. Pentru ca stii, legea karmei chiar functioneaza :).

Asadar, cu riscul de a te dezamagi, iti repet: TU ESTI SINGURA PERSOANA CARE ITI POATE SCHIMBA VIATA! Ia seama de asta!

Stiu ca probabil nu esti obisnuit cu mine exprimandu-ma la modul mai dur, dar am considerat ca este momentul ca acum sa o fac. Pentru ca, daca de asta este nevoie ca unii dintre noi sa se se trezeasca, sa deschida larg ochii si sa treaca peste bariera invizibila auto-impusa care ii mentine in acelasi loc de care sunt atat de nemultumiti, se merita sa o fac. Pentru ca vad zilnic oameni care au plecat din locuri mai intunecate, mai incetosate, mai pline de durere, oameni care acum au ajuns ACOLO. Acolo unde fiecare dintre noi ar vrea sa fie. In locul linistii interioare, al puteri nemarginite, al magiei, al creatiei. In locul lui “totul este posibil”. Acel loc in care fiecare dintre noi ar putea si merita sa fie! Doar asa vei reusi sa obtii mai usor tot ceea ce iti doresti :).

Tu in ce loc te afli azi?

multi nu obtin mai nimic din ceea ce isi doresc si dau vina pe circumstante si pe alte forte exterioare pentru faptul ca sunt tot in acelasi loc pustiu, deprimant si negativ in care se aflau si cu ceva timp in urma

Opt In Image
Descarcă
GRATUIT!
Introdu numele tău şi adresa de email în formularul de mai jos şi vei primi GRATUIT ghid-urile "3 Pași Simpli Către Fericire" și "Adevărul despre psihologi, psihoterapeuți și coachi"

Share on Facebook180Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Comments

comments

6 Responses to “Ce Sa Faci Pentru A Obtine Mai Usor Tot Ceea Ce Iti Doresti”
  1. TASNADI ALEXANDRU says:
  2. RHODY says:
  3. Andreea says:
  4. roxana says:
  5. rodica grecu says:
  6. Nicu Vasile says:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *