Motivul pentru care ești nefericit

Share on Facebook49Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Se spune că noi, cei ce trăim azi, suntem privilegiaţi pentru că dispunem de atât de multe lucruri pe care alţii, în vremurile trecute, nu le-au avut şi de care nu s-au bucurat. Iar cel mai mare aşa-zis DAR al contemporanităţii este acela de a ne fi născut liberi şi de a avea dreptul de a decide cine vrem să fim şi ce vrem să facem cu propriile vieţi.

Se spune că noi, spre deosebire de înaintaşii noştri, avem posibilitatea de a decide. Şi în special de a decide să fim fericiţi. Şi totuşi, aproximativ 5% din oamenii care trăiesc azi pe acest pământ suferă de depresie. Şi cine ştie câţi alţii nu sunt încă diagnosticaţi…

Atunci, dacă avem atâtea privilegii, de ce sunt aşa de mulţi oameni nefericiţi? Dacă azi dispunem de atâta libertate, de ce ne simtitm atât de singuri, neînţeleşi, încătuşaţi?

Din experienţa mea cu persoanele ce vin în cabinet am înţeles că, deşi aparent liberi, oamenii trăiesc legaţi cu lanţuri invizibile şi umblă pe cai prestabilite de către ceilalţi. Şi atunci când nu-şi găsesc propria cale, nu au cum să se simtă fericit.

Da, trăim într-o lume de încătuşaţi, în care libertatea este o iluzie de fapt.

Venim pe lume goi, fără nimic. Nimic în suflet, nimic în minte, dar cu simţuri bogate prin care suntem gata să acumulăm informaţii despre ceea ce este în jur, despre viaţa, despre ceilalţi. Şi învăţăm să trăim în funcţie de cum ni se răspunde la nevoile primare, în funcţie de cum suntem trataţi şi expuşi lumii în care ne-am născut.

Unii oameni învaţa încă din primele clipe ale vieţii că au fost doriţi, că sunt demni de a fi iubiţi, că supravieţuirea lor va fi posibilă cu ajutorul persoanelor dragi. Aceştia cresc simtindu-se în siguranţă, se tem mai puţin şi îndrăznesc mai mult. Sunt oamenii care îşi creează la nivel inconştient scenariul de învingători, pe baza căruia trăiesc. Sunt cei care nu se lasă uşor în fața obstacolelor şi au încredere în propria lor forţă de a trece peste orice şi de a avea succes. Sunt oameni care îşi aleg propria cale şi care îşi asumă riscuri şi se bucură de viaţă aşa cum este ea. Sunt oameni care trăiesc cu un scop. Aceştia sunt oameni fericiţi, dar se întâlnesc atât de rar… Nu te lăsa păcălit, nu sunt cei pe care-i vezi pe Facebook zilnic etalând fragmente frumoase din viața lor. Cei cu adevărat fericiți sunt de regulă ocupați cu a trăi, mai degrabă decât cu posta frânturi din fericirea lor.

Alţi oameni învață încă de la naștere că nevoile lor primare nu pot fi satisfăcute şi că pe cei apropiaţi nu se pot baza. Învaţă că trebuie să fie tot timpul în alertă pentru a supravieţui, sau că nu sunt suficienţi aşa cum sunt şi că trebuie să joace diverse roluri şi să meargă pe căi impuse de ceilalţi  pentru a fi văzuţi, apreciaţi, iubiţi şi acceptaţi. Unii dintre ei îşi creează la nivel inconştient un scenariu de învingători: „Nu mă pot baza decât pe mine şi atunci voi învăţa să mă descurc. Voi face totul pentru a fi plăcut, pentru a obţine ceea ce îmi doresc, pentru a supravieţui.” Aceştia sunt cei ce se epuizează, se supra responsabilizează, fac prea mult, dar se simt în continuare vinovați la gândul că nu au făcut suficient. Iar de regulă, acțiunile lor au la bază presiunea celorlalţi. Sunt oamenii aceia care încearcă să-i facă fericiţi pe toţi, mai puţin pe ei înşişi. Sunt cei ce se cunosc cel mai puţin dar ştiu atât de multe despre alţii…

Însă de regulă, cei cărora nu li s-au îndeplinit nevoile primare bebeluși fiind, îşi creează mai degrabă scenariul de învinşi: ”Decât să fac ceva şi să nu fie bine, mai degrabă nu mai fac nimic. Rămân în zona de confort şi evit să îmi asum riscuri pentru a nu da greş şi a fi judecat, respins sau criticat.”

Oricare ar fi scenariul celor deprivați, ei au un punct comun: nu se cunosc suficient şi cu greu pot ajunge să fie fericiţi. Sunt oameni care nu sunt liberi, trăiesc cu iluzia libertății doar, şi care ori fac ceea ce li s-a dictat pentru a fi aplaudați pe scena vieții, ori nu mai fac nimic, de teamă de a nu da greş cu rolul lor.

Unii ajung totuți să realizeze că nu trăiesc propria viaţă, că nu-şi scriu propria poveste şi fac până la urmă ceva pentru a se descopere și înțelege pe ei. Încep procese de autocunoaştere, de dezvoltare personală, merg la psihoterapeut. De regulă aceştia sunt cei cu scenariul de viaţă de învingători. Cei cu scenariul de învinşi, rămân de cele mai multe ori, în propriul lor confort. Cred că ei aleg să bage realitatea sub preş, pentru că altfel ar însemna să îți asume responsabilitatea şi să iasă din zona lor de confort. Şi pentru că nu ştiu ce-i aşteaptă acolo şi sunt înspăimântaţi, fac ceea ce au învăţat că îi ajută să supravieţuiască. Se ascund.

Am expus aceste lucruri pentru a te ajuta să înţelegi că dacă eşti nefericit acum, nu este neapărat din vina ta. Pentru că cel mai probabil îţi trăieşti viaţa pe baza unui scenariu care ţi s-a inoculat atunci când încă nu ştiai nimic despre oameni şi despre lumea în care te-ai născut. Şi poate nu e nici vina celor ce te-au făcut să fii așa. Pentru la rândul lor au făcut și ei ceea ce au ştiut şi ceea ce au învăţat.

Este poate cel mai greu lucru acela de a-ţi asuma propria viaţă, de a-ţi revendica propria libertatea, de a te desprinde de ceilalţi şi de a te cunoaşte tu pe tine cu adevărat, dincolo de măști și dincolo de rolul jucat. Este extrem de dureros să ajungi să fii sincer cu tine însuţi, să încetezi să te mai minţi, să priveşti către imperfecţiunea ta şi să declari: „Da, sunt imperfect şi mă iubesc aşa!”.

Şi îi înţeleg pe cei ce aleg să rămână retraşi, unii oameni chiar nu-şi doresc să schimbe nimic, atâta timp cât ceea ce fac îi ajută să supravieţuiască. Pentru că ei gândesc: „decât să fac pentru că trebuie și să risc să eșuez, mai bine nu mai fac nimic.”. Aceştia sunt de regulă cei care aud destul de des că :”m-ai dezamăgit”. Ei nu aleg nici să o apuce pe propria cale, nici să urmeze presiunea impusă de către ceilalţi, iar adevărul este că orice ar încerca, ceilalţi tot dezamăgiţi s-ar simţi, tot nemulțumiți ar fi. Dar doar pentru că aşteptările acestor „ceilalți” au legătură cu proriile insecurităţi şi cu propiile neputinte, mai mult decât cu realitatea persoanei de la care ei aşteaptă ceva.

Dar dacă ştiind lucrurile astea, nu faci nimic pentru a-ţi trăi propria viaţă, ci doar adopți poziția de victimă și te plângi, atunci tu eşti responsabil şi tu eşti vinovat pentru nefericirea ta! Într-un final, chiar avem dreptul de a  decide ce vrem să facem şi cine vrem să fim şi avem libertatea de a ne schimba scenariul şi deznodământul lui.

Oamenii care sunt la extremă şi fac prea multe lucruri, o fac ca să demonstreze că pot fi aşa cum li se cere pentru a fi iubiţi. Sunt cei ce joacă roluri şi se străduiesc să le joace perfect, dar sunt atât de răniţi când, deşi fac ce trebuie, ceilalţi sunt tot nemulţumiţi şi dezamăgiţi… Din nou, nemulţumirile celor din jur au legătură cu frustrările personale şi poate că orice ar face aceşti supra responsabilizaţi, ceilalţi ar avea mereu ceva de obiectat.

Şi este un privilegiu să îţi dai seama şi să te opreşti din a mai face lucruri pentru că trebuie. Pentru că vor alții. Pentru că îți impun. Pentru că crezi că altfel nu te-ar mai iubi. Pentru că te-ai simți vinovat. Vinovat te simți oricum, pentru că nu poți fi super-erou și nu îi poți salva pe toți. Pentru că ești om și pentru că de multe ori ești neputincios.

Până la urmă, cred că orice ar face fiecare dintre noi, cu cele mai bune şi mai frumoase intenţii, tot ar exista cineva care să nu fie mulţumit de ceea ce am făcut. Cineva care să vrea mai mult. Cineva care să ne ceară să ne sacrificăm mai mult… Ne ajută enorm să înţelegem că asta este realitatea în care trăim, că nu putem să mulţumim toţi oameni din jur, oricât de mult ne-am strădui. Că nu e vina noastră că suntem oameni și că avem limitări omenești, că nu noi suntem vinovați pentru nefericirea celorlalţi. Şi ei, ca şi noi, au dreptul, posibilitatea şi resursele interioare de a se face singuri fericiţi.

Ai observat cum părinţii, şcoala, societatea, oamenii pe care ţi-i alegi ca şi mentori, toţi te învaţă să fii într-un fel care de regulă nu are legătură cu eul tău adevărat? Şi cum vocile lor nasc monştri de care cu greu poţi să mai scapi?

Ai observat cum toţi te învaţă cum TREBUIE să fii, dar nu te învaţă nimeni cum să te asculţi pe tine, cum să te descoperi, cum să te iubeşti în imperfecţiunea ta, cum să-ţi dai voie să greşeşti şi să inveți lecţii din greşelile tale, cum să îţi depăşeşti fricile, să cazi, să te ridici, să fii creativ, să ieşi din tipare, cum să îndrăzneşti să trăieşti?

Nu te învaţă nimeni cum să fii fericit. Pentru că nici ei nu au habar. Iar tu faci ce trebuie, pentru că dacă îndrăzneşti să te conectezi cu tine însuţi, rişti să nu mai fii iubit, rişti să fii abandonat, rişti să fii responsabilizat pentru nefericirea celorlalţi şi rişti să fii etichetat.

Bun sau rău, prost sau deştept, sărac sau bogat, alb sau negru, slab sau gras, tânăr sau bătrân. Ne e frică de etichete şi atunci facem ceea ce trebuie, după cum ne dictează ceilalţi. Purtam măşti pentru a ascunde cine suntem noi de fapt, măşti care ne împovărează şi ne epuizează, jucăm roluri pentru a-i face fericiţi şi mulţumiţi pe ceilalţi, roluri cu care nu ne identificăm, dar care credem că ne vor ajuta să primim iubirea pe care ne-o dorim. Copilul perfect, studentul perfect, partenerul perfect, angajatul perfect. Ne ascundem cât putem de tare vulnerabilităţile şi imperfecţiunea, de parcă zici că nu-i normal să fii imperfect într-o lume imperfectă, plină de oameni imperfecţi.

Dar oare nu întreţinem astfel un mare paradox? Să fii perfect când perfecţiunea nu există decât ca şi cuvânt în dicţionar…

Ştii oameni aceia care aparent o iau pe cărări? Cei ce îşi părăsesc familia şi fug. Cei ce se trezesc că vor să divorţeze, din senin. Cei ce au crize pe care le punem pe seama vârstei. Cei extrem de serioşi care devin deodată copilăroși și aparent iresponsabili? Cei ce nu se îngrijau de ei şi pe care-i vezi deodată transformaţi.

Sunt oameni care şi-au trăit viaţa sub presiunea exterioară, oameni ce au făcut de când s-au născut ceea ce”trebuie” şi care s-au trezit, şi-au dat seama că sunt spectatori în propria lor viaţa şi au decis că vor să trăiască, cât încă mai au timp. Iar noi îi judecăm şi îi blamam şi îi arătăm cu degetul pentru că au îndrăznit. Nu ne-ar ajuta oare să fim mai înţelegători în primul rând cu noi şi apoi cu ceilalţi? Că poate de fapt îi judecăm atât de aspru pentru că partea aceasta pe care o credem întunecată, zace de fapt în fiecare dintre noi…

Viaţa vine cu drame, viaţa vine cu obstacole, viaţa vine cu greutăţi. Pe toate le creăm noi înşine, atunci când alegem să le fim fideli altora, punându-ne pe pe locul doi.

Ce-ar fi să alegem să ne ascultăm pentru o clipă chiar pe noi?

Ce oare am putea auzi din interior?

Dacă simți că te regăsești în ceea ce am scris și își dai seama că până acum ai făcut ceea ce trebuia sau nu ai făcut mai nimic, dar simți că este momentul să te eliberezi, eu sunt aici pentru a te putea ghida. Nimic nu te ajută mai mult decât a investi într-un proces de psihoterapie în care să te descoperi și să înveți să trăiești cu adevărat. E nevoie de curaj pentru a face acest pas, pentru a te deschide în fața cuiva, însă în calitate de psihoterapeut, dar și în calitate de om, eu nu te voi judeca. Sunt aici pentru a te sprijini și pentru a te susține să-ți găsești calea. Și dacă te decizi să pui în sfârșit preț pe viața ta, scrie-mi pe contact@artaeducatiei.com și stabilim împreună ședințe de psihoterapie, fie la cabinet fie online.

Te invit de asemenea să arunci o privire peste descrierea cărții “Trăiește autentic! Descoperă secretul fericirii”, pentru că sigur vei rezona cu ceea ce scrie aici. Poate că aici vei găsi calea către fericirea ta.

Cu drag,

Andreea

Bun sau rău, prost sau deştept, sărac sau bogat, alb sau negru, slab sau gras, tânăr sau bătrân. Copilul perfect, studentul perfect, partenerul perfect, angajatul perfect.  Purtam măşti pentru a ascunde cine suntem noi de fapt, care credem că ne vor ajuta să primim iubirea pe care ne-o dorim.

 

 

 

Opt In Image
Descarcă
GRATUIT!
Introdu numele tău şi adresa de email în formularul de mai jos şi vei primi GRATUIT ghid-urile "3 Pași Simpli Către Fericire" și "Adevărul despre psihologi, psihoterapeuți și coachi"

Share on Facebook49Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *