Cum să trăiești în prezent – partea I

Share on Facebook43Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

“Nu pot s-o fac. Am dat greş. Mă las păgubaş. Renunț. Mă opresc aici. “

Ne spunem astfel de lucruri mai des decât putem admite. Nu vrem să ne dăm bătuţi, şi totuşi de multe ori, în faţa unor situaţii, ne declarăm învinşi. Renunţăm la iubire, renunţăm la idei, renunţăm la oameni, renunţăm la visuri, de fiecare dată când devine greu. Pentru că mintea noastră cauta intodeauna să stea în confort. Iar când lucrurile se complică, când simţim că ne cuprinde frica de necunoscut, când credem că pierdem controlul şi nu ne mai putem imagina ce ne aşteaptă în viitor, când credem că riscurile cântăresc mai mult decât potenţialele câştiguri, renunţăm, pentru că asta pare decizia cea mai bună pe moment.

Şi poate că este, dar de multe ori ajugem într-un punct al vieţii noastre când ne dorim să avem puterea de a da timpul înapoi şi de a merge în trecut cu perspectiva din prezent, în dorinţa de a face lucrurile diferit. Dar pentru că nu s-a inventat maşina timpului până acum, tot ce ne rămâne este să privim înapoi gândindu-ne că am fi putut învăţa mai mult, am fi putut lucra mai mult, am fi putut iubi mai mult, am fi putut spune mai mult sau face mai mult.

Şi aşa hrănim regretul, tristeţea, neputinţa, gândurile negative faţă de noi înşine, sentimentele de inutilitate, de neacceptare a propriei persoane, şi sentimentul de ratare a propriilor vieţi. Pentru că chiar dacă la un moment dat în viaţă pare că a fost alegerea cea mai înţeleaptă să renunţăm, pe măsură ce trece timpul şi ne restructuram imaginile propriilor vieţi, realizăm că nu am simţit atât de profund că a fost în regulă să ne lăsăm păgubaşi în unele situaţii din trecut şi că nu ne-am simţiţi întregi, compleţi, satisfăcuţi. În schimb simţim că am dat greş, uneori în aşa măsură până la credinţa că ne-am ratat propriile vieţi.

Gândul ratării personale este poate cel mai periculos.

Pentru că ne ţine blocaţi în trecut şi ne face să fim neîndurători cu noi înşine şi să ne pedepsim profund. Gândul ratării personale ne sperie, mai ales dacă trecem de etapa aceea când credem că ne permitem să renunţăm pentru că avem timp în viitor să facem mai mult. Ne sperie cu atât mai tare cu cât înaintăm în vârstă mai mult şi cu cât ne simţim mai îngrădiţi de presiunile sociale şi de aşteptările celorlalţi. Iar frica asta creşte şi se transformă într-un bulgăre de anxietate care ne ţine în priză prin gândurile legate de faptul că poate nici viitorul nu ne va aduce ceea ce ne dorim şi că ceea ce ne aşteaptă poate fi chiar periculos.

Iar tot procesul acesta mental duce către o viaţă netrăita, pentru că ne lipseşte exact lucrul cel mai important: trăitul în prezent. Nu e ciudat să observăm cum ni se dă o viaţă pe care învăţăm să o trăim prin prisma trecutului sau a viitorului şi nu a clipei din prezent? Pare un paradox să avem parte de prezent şi să nu fim în el mai deloc.

Cred că dincolo de orice decizie pe care o regretăm, dincolo de orice frică legată de viitor, pedeapsa cea mai mare pe care ne-o putem aplica nouă înşine este să nu trăim AICI şi ACUM. Iar studiile spun că acesta este lucrul cel mai important care ajută un om să fie fericit. A trăi în prezent.

Trecutul nu îl putem recupera şi nu îl putem rescrie.

Şi poate că dacă am putea, n-am mai fi noi cei de acum. Poate am şti mai multe, poate am iubi diferit, poate am fi mai bogaţi, dar am fi în acelaşi timp la fel de nemulţumiţi. Pentru că tind să cred că orice decizii am lua, natura umană ne face să ne îndoim de ele şi să credem oricum că am fi putut mai mult.

Aşadar, cu trecutul şi cu natura umană nu ne putem lupta. Cât despre viitor, putem face ce ţine de noi, dar întotdeauna există posibilitatea ca el să nu arate aşa cum ne imaginăm. Şi atunci, ceea ce ne rămâne pentru a fi fericiţi în această viaţă pe pământ, este acceptarea clipei prezente. Să ne dăm voie să fim noi, aici şi acum, aşa cum suntem cu adevărat. Cu trecutul nostru plin de greşeli, cu vulnerabilitatea noastră, autentici şi cu imperfecţiuni.

Unii îi spun mindfulness, poate ai auzit de acest concept. Noi putem să-i spunem oricum, contează mai puţin denumirea cât contează procesul în sine, pentru că s-a demonstrat că dacă îl aplicăm, putem să ajungem să trăim mai fericiți.

A fi mindful, adică a trăi în prezent, nu înseamnă a ne goli de gânduri, aşa cum poate unii oameni cred, pentru că este imposibil pentru noi, oamenii, să nu mai gândim deloc. A fi mindful înseamnă a aşeza acele gânduri în compartimente diferite şi a face loc în mintea noastră pentru noi, pentru a ne simţi, pentru a ne vedea, pentru a ne auzi, pentru a ne conecta cu tot ce e în jur prin cele mai simple cai. A fi mindful înseamnă pur şi simplu a fi.

A fi pur şi simplu înseamnă a te opri să priveşti un stop de ploaie pe o frunză şi să ai toată atenţia îndreptată către asta. A fi înseamnă a privi către stele şi a simţi răcoarea nopţii în acelaşi timp. A fi înseamnă a te bucura de primul fulg de zăpadă aşa cum face un copil. A fi înseamnă a redeveni copilul care descoperă lumea şi se bucura de tot ceea ce vede în jur.

Fercirea inseamnă a ne conecta cu tot ceea ce este, aici şi acum. Pentru că atunci când facem asta, pare că oprim timpul în loc. Iar timpul nu ţine cu noi atunci când nu suntem prezenti, timpul este prietenul nostru atunci când ştim să ne bucurăm de clipa aceasta cu adevărat. Este ca şi cum l-am opri în loc şi ne-am face de cap ştiind că nu există sfârşit.

Ţi s-a întâmplat să conduci către o destinaţie şi după kilometri buni să nu îţi mai aminteşti cum ai ajuns acolo unde eşti? Ţi s-a întâmplat ca seara să ajungi acasă şi să nu îţi aminteşti să fi făcut ceva spectaculos în acea zi? Ţi s-a întâmplat să realizezi că undeva între plecarea de acasă şi pauza de prânz ai un gol în memorie şi nu-ţi mai aminteşti ce ai făcut? Aceasta este senzaţia pe care o avem atunci când nu trăim aici şi acum şi ne dăm voie în schimb să ne blamăm pentru trecut şi să ne facem griji pentru viitor. Aşa ne simţim când gândurile umblă haotice în mintea noastră şi nu sunt aşezate fiecare în propriul său sertar.

Denis Waitley a spus: “Fericirea nu poate fi găsită, cucerită, câştigată, uzată sau consumată. Fericirea este experienţa spirituală de a trăi fiecare minut cu dragoste, graţie şi recunoştinţa.”.

Am vrut prin acest articol să te fac să fii puţin mai conştient de felul în care de multe ori lăsăm să ni se scurgă viaţa fără a o trăi. Pentru că suntem atât de setaţi pe pilotul automat încât pierdem din vedere multe lucruri care ne-ar putea aduce reale bucurii. Şi dacă ai înţeles câte ceva despre importanța lui a trăi AICI şi ACUM, atunci te încurajez să rămâi alături de mine pentru că data viitoare îţi voi oferi şi câteva metode de a-ţi linişti mintea pentru a putea trăi frumos în prezent.

Până data viitoare trăieşte autentic şi descoperă secretul fericrii! Pentru mai multe detalii dă click aici!

A fi mindful, adică a trăi în prezent, nu înseamnă a ne goli de gânduri, aşa cum poate unii oameni cred, pentru că este imposibil pentru noi, oamenii, să nu mai gândim deloc. A fi mindful înseamnă a aşeza acele gânduri în compartimente diferite şi a face loc în mintea noastră pentru noi, pentru a ne simţi, pentru a ne vedea, pentru a ne auzi, pentru a ne conecta cu tot ce e în jur prin cele mai simple cai. A fi mindful înseamnă pur şi simplu a fi.

Opt In Image
Descarcă
GRATUIT!
Introdu numele tău şi adresa de email în formularul de mai jos şi vei primi GRATUIT ghid-urile "3 Pași Simpli Către Fericire" și "Adevărul despre psihologi, psihoterapeuți și coachi"

Share on Facebook43Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *