0
Browsing Category

Dezvoltare personală

Dezvoltare personală

Dragostea nu doare, doare lipsa ei…

septembrie 11, 2019

Merg încet pe drumul ce duce spre cabinet, merg şi mă bucur. Mă bucur de soarele de septembrie, ce încă mă mai mângâie şi mă alintă, de verdele frunzelor în care razele se reflectă, de mirosul primelor zile de toamnă, de propria mea existenţă. În mintea mea e linişte, e pace, e calmul ăla pe care l-am aşteptat luni întregi, despre care ştiam că e acolo, dar pentru care nu ştiam cum să deschid uşa, ca să îl primesc în casa sufletului meu. Am reuşit până la urmă, aşa cum reuşesc eu de fiecare dată, într-un mod inconştient, nicidecum trează şi prezentă, semn că sunt ghidată de o forţă universală puternică, ce mă salvează şi mă protejează în fiecare moment.

Merg şi mă gândesc cât sunt de privilegiată că pot să fiu prezentă, că sunt în mine, că pot fi conştientă de propriul meu eu, de trupul meu, de energia mea. Şi ce bucurie să pot simţi prezentul… un zâmbet mi se conturează pe faţă, ca şi cum ar vrea să transmită că nu există clipă mai frumoasă decât clipa prezenta. Mă uit pe sus la frunzele ce au început să se usuce pe margini, pregătindu-se să cânte imnul nuanţelor tomnatice, mă uit pe jos la asfalul încă uscat şi fierbinte, puţin murdar, mă uit în stânga la casele modeste cu porţi de fier, maro, şi în dreapta, la maşinile parcate – fiare colorate, ce dau impresia de abandon.

Văd, printre maşini, o adolescentă ce se opreşte pentru o clipă, cu mâinile acoperindu-şi gura, ca şi cum ar vrea să blocheze acolo cel mai dureros şi aprig ţipat, care ameninţa să iasă. E ţipătul ăla de durere în lipsa, îmi spun, oricât de departe aş fi, pe ăla pot să-l identific, îi simt vibraţia, îi simt puterea, ştiu că e acolo, gata să sfâşie suflete.

Merg către ea, nu stau pe gânduri. “Eşti bine?”, o întreb. “Nu…”, îmi răspunde, cu vocea plânsă, tremurândă. Îmi pun mâna pe braţul ei şi încet, încep să o mângâi. O ating cu compasiune, în timp ce o privesc în ochii mari, albaştri, şi văd cum îi şiroiesc lacrimile printre gene. Sunt incapabilă de mai mult, şi mă întreb în mintea mea, ce pot să-i spun unei fete de liceu, ce îşi planage inima pe stradă, cu o mână sprijinită de o maşină, că nu cumva să cadă şi să se facă bucăţi mici, şi cu cealaltă la gură, ca să blocheze urletul sălbatic al suferinţei, ce vrea neapărat să iasă din adânc.

Simt cum încep să mă critic, cum pun presiune ca să scot la suprafaţă psihologul din mine, nu vezi că fata suferă, salveaz-o, o laşi aşa, ce-ai, eşti nebună? Dar nu îmi iese nimic pe gură, doar stau lângă ea şi o mângâi. Poate că despre asta este vorba, poate nu trebuie să spui nimic în astfel de clipe, poate cel mai mult contează pentru ea că sunt prezenta, că sunt aici, în momentul ăsta critic, când arde, când doare, când ustură, când nu e nimeni altcineva să îi conţină suferinţa şi poate fata asta nu are nevoie de mine ca să îi spun că va fi bine, ca să o scot din suferinţa, ci poate că are nevoie de o prezenţă umană, de un umăr pe care să plângă, de cineva care să o sprijine pentru câteva secunde şi care să îi valideze ceea ce simte.

“Ai nevoie de o îmbrăţişare?”, întreb” Daaa” îmi răspunde, ca şi cum asta i-ar fi pansamentul. Deschid braţele, o cuibăresc acolo în tăcere şi o mângâi pe spate, în timp ce corpul ei se zbuciumă iar ea plânge tot mai tare. “E ok se simţi aşa”, îi spun în timp ce o mângâi pe păr, aşa cum m-am mângâiat pe mine când am suferit singură, pe nevăzute. E frumoasă, e atât de frumoasă fata, regret că suferă, dar ştiu că suferinţa are rolul ei şi că din durerea asta renaştem, că durerea asta, dacă îi dăm voie să fie, ne vindecă, ne transformă, ne face mai puternici.

“Mulţumesc, mulţumesc mult!” îmi spune, ca şi cum începe să funcţioneze medicamentul. “Orice ar fi ceea ce te face să suferi, să ştii că va veni o zi în care o să se vindece”, ii spun. Ea mi se uită în ochi, cu o tristeţe ce aproape că mă sfâşie şi îmi spune, spontan şi fără să ezite: “nu cred că suferinţa din dragoste se vindeca vreodată”. ”O să vină un moment în viaţa ta în care o să te iubeşti tu pe tine atât de mult încât nu o să mai ai nevoie de iubirea nimănui din exterior”, îi spun. Îmi mulţumeşte iar, intr-un mod sincer, autentic, pur, şi ne îndepărtăm una de alta, încet. Nu ştiu cum o cheamă, nu ştiu câţi ani are exact, nu ştiu cine este. Nu mă interesează identitatea ei, ceea ce contează e conexiunea energetică, faptul că am fost acolo, pentru câteva clipe, una pentru alta, om la om, asta e important. Si nu cred că eu am apărut în calea ei pentru a-i alina suferinţa, ci cred ca ea a apărut în calea mea pentru a-mi spune că acum pot fi acolo pentru o inimă frântă, că m-am vindecat.

În momentul ăsta al vieţii mele, eu cred că orice rană se vindecă, dacă e bine îngrijită şi că îngrijirea cea mai bună e cea care vine din sine, nu din exterior. Şi mai cred că dragostea vindecă, nu răneşte, că dragostea pune pansamente, nu sfâșie, că dragostea bucură, nu întristează. Nu cred că dragostea doare, cred că doare lipsa ei. Oamenii nu suferă din iubire, ci din neiubire mor. Mi-au trebuit 33 de ani şi multe suferinţe ca să înţeleg că nimeni nu mă poate iubi dacă nu mă iubesc eu. Sună cliseic, dar pe cât de bine ştiam teoria, pe atât de prost am stat la capitolul „integrat ceea ce ştiu”. Am ajuns la concluzia că ştim multe la nivel raţional, dar simţim atât de puţine la nivel emoţional…

Mie mi-au trebuit 33 de ani şi multă durere ca să învăţ cum să mă iubesc cu adevărat şi să îmi vindec rănile din interior. Până când nu m-am acceptat pe mine, aşa defecta cum sunt, nu m-am putut iubi necondiţionat. Dar azi o fac şi sunt bine, trăiesc aici şi acum şi mă bucur de tot ceea ce îmi e dat. Ştiu că şi ea va fi bine, adolescenta de pe stradă, cu ochi albaştri, cu păr blonduţ, bogat şi lung, va veni momentul în care inima i se va regenera, pentru că orice rană se cicatrizează, si pentru ca iubirea vindeca, nu răneşte. Iar ea o va găsi, în interiorul ei, cândva.

Eu mi-am vindecat rănile într-un proces despre care am să vorbesc cândva, când voi simţi. Procesul meu a început cu a-mi scrie propria viaţă şi a continuat cu şedinţe de hipnoză, care m-au transformat. Nu ştiu cum de mi-a scăpat din vedere hipnoza si puterea ei, în toată perioada mea de sfârşeală şi de chin, atâta timp am căutat soluţii pentru vindecare, iar asta era în fata propilor mei ochi… Cumva am uitat că am formare in hipnoză, că am învăţat să practic, am uitat ce înseamnă şi ce efecte incredibile poate avea. Cred, totuşi, că lucrurile se întâmplă cu un scop, şi că, dacă nu mi-a venit în minte asta până acum, este pentru că probabil durerea pe care am simţit-o a avut rolul de a mă învăţa ceva.

Eu am vindecat părţi din mine, părţi rănite, care m-au durut, şi mă consider privilegiată pentru că am reuşit să fac asta şi pentru că am găsit metodele cele mai rapide de a mă transforma. Acum vreau să vindec mai departe, în modul ăsta rapid pe care l-am redescoperit şi pe care l-am încercat eu însămi, în care cred nespus de mult. Aşa că am deschis sezonul de hipnoterapie şi, până la lansarea cărţii mele în care îţi vorbesc despre procesul prin care am trecut eu însămi, te aştept cu drag la cabinet. Pentru programări şi informaţii suplimentare despre hipnoterapie şi efectele ei uimitoare, trimite email pe contact@artaeducatiei.com

 

Dezvoltare personală

Când te simți trist, întoarce-te către iubire! Iubirea este vindecătoare

aprilie 20, 2019

Eu cred în iubire. Cred că este cel mai puternic sentiment de pe pământ. Cred că iubirea te vindecă, aşa cum te poate ucide lipsa ei. Cred că iubirea este salvarea oricăruia dintre noi. Cred că iubirea ne uneşte şi ne dă apri şi ne face să zburăm. Cred că prin iubire putem înfăptui tot ceea ce visăm.

Iubirea dărâma orice “nu pot” şi orice „imposibil” care ies în calea ei. Iubirea este tot. Ne întoarce la esenţa, ne face atenţi la noi.

Eu cred că pentru a fi fericit e important să umbli la butoanele sufletului tău şi să te setezi pe frecvenţa iubirii. Iubirea există în fiecare dintre noi. E în mine, e în tine, e în oamenii din jur. Trebuie doar să ne conectăm la ea pentru a ne bucura de viaţă.

Iubirea este atât de puternică încât se ascunde chiar şi în acela pe care-l crezi a fi cel mai rău om de pe pământ. Sub orice mască se ascunde un miez al iubirii. Dacă îţi dai voie să te conectezi la iubirea din tine, te poţi conecta la iubirea din orice om, oricât de adânc este ea ascunsă în sufletul fiecăruia.

Până la a ajunge să vezi iubirea în ceilalţi, e important să înveţi să vezi iubirea din tine.  Doar conexiunea cu tine te face să simţi că trăieşti. Restul e nebunie, e parfum.

Iubirea de sine te face să iubeşti orice. Dacă nu te iubeşti pe tine, nu poţi iubi nimic. Dacă nu îţi accesezi iubirea interioară, nu trăieşti, doar supravieţuieşti.

E mai uşor să gândeşti negativ decât pozitiv. E mai uşor să critici decât să apreciezi. E mai uşor să judeci decât să accepţi. E mai uşor să te împotriveşti decât să te laşi purtat de val, e mai uşor să simţi ură, nedreptate, tristețe, furie şi supărare decât să îţi dai voie să simţi iubire.

Opusul iubirii este frica. Frica ne duce către ură şi invidie, furie şi resemnare. Frica e cauza oricărei dureri, a oricărei probleme pe care o avem. Frica stă la baza dezechilibrului şi a nefericirii fiecărui om.

Uneori lumea pare ostilă, iar oamenii par că nu ne acceptă, că ne resping, că profită dacă ne arătăm vulnerabili. Credem că a-ţi arăta iubirea e o dovadă de slăbiciune care ne va duce apoi la o suferinţă în plus. Dar noi dăm însemnătate lucrurilor. Noi le dăm putere, noi ataşam emoţii fiecărui gând. Noi ne creăm realitatea. De ce să nu ne creăm o realitate bazată pe iubire atunci?

Da, când priveşti lucrurile cu iubire devii vulnerabil. Şi când eşti vulnerabil poţi fi mai uşor rănit. Dar vulnerabilitatea asta nu e dovadă de slăbiciune, e o dovadă de curaj. Să poţi să îţi porţi adevărul cu mândrie şi să îţi arăţi rănile, să le accepţi, să le îngrijeşti, asta este dovadă de curaj. Iubirea este dovada supremă de putere.

Dacă te conectezi la iubirea din tine, atunci deţii cea mai puternică armă din univers. Iubirea vindeca şi cea mai profundă rana de pe pământ. Iubirea trece dincolo de negativ și de tristețe. Trece dincolo de orice rău.

Cum ar fi, când simţi că urăşti pe cineva, să te opreşti puţin şi să îndrepţi către persoana respectivă o doză de iubire? Cum ar fi când simţi că eşti dur cu tine să te opreşti şi să îmbrăţişezi tu pe tine cu iubire? Cum ar fi să priveşti cerul într-o zi senină şi să te umpli cu iubirea data de faptul de a trăi?

Noi, oamenii, ne antrenăm atât de mult în critică şi judecată şi disperare şi ură şi gelozie şi răzbunare şi furie şi frică, încât nici nu mai ştim ce înseamă cu adevărat să iubim. Şi ne e greu să ne conectăm la sursa asta minunată care se află în fiecare dintre noi.

Nu mai contează ce ai făcut până acum, cum ai trăit până acum, ce ai simţit până acum. Astăzi e ziua în care ai ocazia de a-i da o nouă şansă iubirii. Opreşte-te din ceea ce faci, aşează-te într-un loc confortabil şi conctează-te la sursa din tine. Aminteşte-ţi de un moment din viaţa ta în care ai simţit iubire. În ce context a fost? Ai simţit iubire pentru tine, ai simţit iubire pentru ceilalţi? Lasă vibraţia să te cuprindă şi bucură-te de sentimentul acesta pentru cât mai mult timp. Poate că azi îţi vine greu să păstrezi vibraţia mai mult. Dar antrenându-te în a simţi iubirea, vei ajunge să o faci starea ta naturală, iar realitatea ta se va transforma complet atunci.

Iubirea este bucurie, iubirea este uşurinţă, este îngăduinţa, este căldura, este siguranţa, este adevăr, este confort, este încredere, este cunoaştere, este autenticitate, este asumare, este creştere, este creaţie. Iubirea este a fi, a trăi.

Cum ar fi dacă de azi ne-am da voie să iubim, să ne bucurăm, să trăim, să ne conectăm, să zâmbim, să fim prezenţi, să simţim, să ne alintăm, să privim viaţa cu căldură, dintr-un loc al păcii, al îngăduinţei, al bunătăţii, al blândeţii?

Cum ar fi dacă ne-am da voie să fim recunoscători, să mulţumim, să ne îmbrăţişăm, să ne prindem de mână, să ne bucurăm unii de alţii şi unii pentru ceilalţi?

Cum ar fi dacă ne-am da azi voie să fim fericiţi pentru că trăim, pentru că suntem, pentru că universul ne-a adus împreună, pentru că am reuşit, pentru că ne-am eliberat, pentru că iubim, pentru că ne iubim, pentru că suntem iubiţi?

Poate că viaţa ar decurge mai lin şi poate că universul pe care ni l-am crea ar fi mai aproape de cum ne dorim şi de cum avem nevoie fiecare dintre noi. Iubirea este totul şi este în fiecare dintre noi. Hai să ne conectăm la ea!

Dacă treci printr-o situație dificilă, dacă te simți copleșit și ai nevoie de un ghid care te-ar putea ajuta să treci prin asta, eu sunt aici pentru tine. Trimite-mi un email pe contact@artaeducației.com şi stabilim împreună ședințele de psihoterapie.

Iar dacă vrei să descoperi ce ănseamnă fericirea, cartea Trăieşte autentic! Descoperă secretul fericirii, îți dezvăluie toate resursele prin care poți să îţi găseşti echilibrul şi să te transformi într-un om cu adevărat fericit. Citește detalii despre carte aici.

Fii la curent cu noutățile pe paginile de Facebook dând like paginilor Psiholog Andreea Săvulescu şi Arta Educaţiei.

Te îmbrăţişez cu drag,

Andreea

 

 

Dezvoltare personală

Cele mai comune 2 tipuri de femei

martie 16, 2019

În şedințele mele de psihoterapie și coaching dar și în interacțiunea cu femeile care mă urmăresc pe blog, am identificat două tipuri principale de femei. Când vine vorba de relații, de atragerea bărbatului potrivit, de crearea unei relații fericite și echilibrate bazate pe atracție și respect, de consolidare a unei căsnicii, avem femeia victimă și femeia sirenă.

Femeia victimă este femeia profund nemulțumită de soarta ei, cea care se plânge de ceea ce NU face bărbatul pe care îl dorește ea, de cât este el de absent și dezinteresat de persoana ei, de lucrurile care îi lipsesc, de nevoile care nu îi sunt îndeplinite. Este femeia aceea vocală, dar care nu face nimic pentru a fi fericită. Este femeia pasivă pe lângă care trece tipul și care ajunge la vârsta adultă să realizeze că și-a irosit viața fără să fi iubit, fără să fi simțit plăcerea și bucuria de a avea un bărbat care să îi dea atenție.

Femeia sirenă este femeia aceea care pare că dintr-o privire cucerește ACEL bărbat pe care îl vor toate, este femeia care își asumă propria feminitate, care dacă simte că bărbatul de lângă ea nu îi este potrivit alege să meargă mai departe. Este femeia care se îmbunătățește constant, care se construiește pe sine, care investește în ea și în expansiunea ei. Este femeia care se conectează cu sine și care reușește să atragă în viața ei bărbatul care să o respecte și să o venereze în fiecare minut. Este acea femeie magnetică ce ne face să ne punem întrebarea “care e secretul ei?”.

Care dintre ele crezi că are șanse mai mari la fericire și la o viață împlinită?

Care dintre ele crezi că se simte demnă, are parte de iubire și se lăsă iubită?

Care dintre ele crezi că, la finalul vieții sale, va avea zero regrete?

Exact. Femeia sirenă, cea care alege să se pună pe primul plan. Cea care alege să fie fermecătoare și să ademenească exact acel bărbat care să i se potrivească mănușă. Această femeie nu are neapărat un talent înnăscut, dar ea alege să descopere tainele din spatele seducției, ea alege să cunoască secretele atractivității, ea studiază despre mințea umană pentru a înțelege limbajul bărbatului. Ea investește în propria ei fericire. Ea investește în iubire.

O femeie victimă se poate transforma într-o femeie sirenă, printr-o alegere. Prin alegerea de a se pune pe ea pe primul loc. Pentru că dacă ea nu o face, nu o va face niciun bărbat.

Dacă te doare, iar experiențele tale legate de a cuceri bărbații care îți plac se învârt în jurul sentimentului de respingere, dacă ești într-o relație și bărbatul de lângă tine nu te mai tratează cu interes, dacă te simți epuizată pentru că crezi că ai făcut totul pentru el, iar el nu face nimic, atunci fă tu ceva pentru tine și ieşi din starea de victimă ACUM!

Astăzi îți ofer oportunitatea de a ieși din starea de victimă și de a participa la Worshop-ul meu, “Atracția în relația de cuplu”. Astăzi ai șansa de a face ceva și de a-ți schimba cursul vieții prin înțelegerea unor mici lucruri care fac diferența și care te ajută să devii acea femeie magnetică!

De ce spun șansa?

Pentru că acest workshop nu va mai fi susținut pentru mult timp. În scurt timp vei avea acces la informațiile din workshop doar pe parcursul a mai multe ședințe de coaching, în privat. Acest workshop îți oferă posibilitatea de a afla informații despre atracție pe parcursul a doar 3 ore, într-un cadru securizant. Aici vei întâlni femei cu care vei rezona și te vei bucura de suport și de susținere. Femeile care au participat până acum la workshop s-au conectat foarte bine și au învățat unele din experiențele altora și ai această posibilitate și tu!

Încă te mai gândești?

Atunci am să îți reamintesc că suferința este oprională și că menirea ta în viață este să fii o sirenă, nu o victimă. Iar drumul devenirii tale costă doar 150 de lei. Mai sunt doar 5 locuri în sală, așa că ia decizia asta pentru tine ACUM!

Link de înscriere: https://bit.ly/2TIrgYG

 

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Motivaţie

Care este rolul suferinței în viața ta

martie 11, 2019

Viaţa este un mister pentru noi toţi. Mult necunoscut, multă incertitudine. Nu ştim nici de unde venim, nici unde ne ducem. Poate că de aceea, de-a lungul existenţei noastre, încercam să dăm sens lui “a fi” şi “a trăi”.

De ce suntem aici?

Care este scopul nostru?

Cum este bine să trăim?

Sunt întrebări ce ni se conturează destul de des în minte.

Dar cel mai mult ne întrebăm de ce ne doare şi cum să facem să fugim cât mai rapid de suferinţă. Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Motivaţie Sentimente

Fii cine eşti tu, nu cine vor alţii să fii!

aprilie 18, 2018

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu uneori resimt presiunea asta socială atât de tare, încât îmi vine să fug, să mă ascund, să mă refugiez pe o insulă pustie, doar eu cu mine – fără nimic, şi pur şi simplu să fiu. Să exist şi atât… fără statute, fără lucrui materiale, fără aşteptări, fără societate, fără tot ceea ce este lumesc şi uneori chiar degradant pe acest pământ.

Şi da, poate că declaraţia asta sună ciudat, dat fiind că vine din partea unui psiholog, dar cred că tocmai asta este problema noastră în lumea de azi. Faptul că punem etichete şi aşteptam ca ceilalţi să se comporte conform lor. De aici vine presiunea, pe care deşi o resimtitm noi înşine în raport cu lumea externă, alegem să o ducem mai departe, deoarece asta învăţăm de la cei din jur şi ajungem să credem că nu mai există o altă cale de a trăi. În realitate, cea mai frumoasă cale este calea lui a-ţi fi fidel, aşa cum eşti, cu zeci de imperfecţiuni.

Continue Reading

Dezvoltare personală Motivaţie

Când eroii sunt printre noi… mulțumim, AutoBoca!

martie 7, 2018

Nu este greu să observăm că între noi, oamenii, există diferenţe. De-a lungul timpului am învăţat însă că nu este benefic să ne comparăm cu ceilalţi, ci doar cu noi înşine în etape anterioare ale vieţii noastre, pentru a vedea cât de mult am evoluat şi unde am ajuns ca şi oameni.

Sunt însă momente în care inevitabil, a ne uita la ceilalţi ne ajută să ne numărăm binecuvântările, să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a înzestrat cu anumite abilităţi şi talente şi să învăţăm cum să le folosim pentru a-i ajuta şi pe cei mai puţin norocoşi decât noi.

Pentru că din păcate, în lume sunt oameni cu care soarta a fost mai crudă şi care nu se pot ajuta cu propriile forţe sau resurse, așa cum o facem noi.

Se spune că gradul de evoluție al unei societăți se vede după modul în care aceasta își tratează animalele, bătrânii și persoanele cu dizabilități. Iar unii romani, chiar dacă sunt plecati în străinătate, arată cât suntem de civilizați și responsabili ca și popor, alăturându-se unor cauze, așa cum a făcut-o și Constantin Boca, despre a cărui inițiativă de a ajuta am să îți vorbesc puțin mai jos. Continue Reading

Dezvoltare personală Motivaţie Recomandate

Cum să trăiești în prezent – partea a II-a

februarie 21, 2018

În articolul trecut ţi-am vorbit despre acele lucruri care ne împiedică să trăim în prezent, ca regretul, tristeţea, neputinţa, gândurile negative faţă de noi înşine şi toate celelalte ce ne ţin blocaţi în trecut. Dar ţi-am vorbit şi despre anxietatea care ne ţine în alertă prin gândurile legate de ceea ce s-ar putea întâmpla rău în viitor, crescându-ne intoleranţa la incertitudine şi la nou, acea anxietate care ne împiedică să fim fericiți.

Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Motivaţie Recomandate

Cum să trăiești în prezent – partea I

februarie 12, 2018

“Nu pot s-o fac. Am dat greş. Mă las păgubaş. Renunț. Mă opresc aici. “

Ne spunem astfel de lucruri mai des decât putem admite. Nu vrem să ne dăm bătuţi, şi totuşi de multe ori, în faţa unor situaţii, ne declarăm învinşi. Renunţăm la iubire, renunţăm la idei, renunţăm la oameni, renunţăm la visuri, de fiecare dată când devine greu. Pentru că mintea noastră cauta intodeauna să stea în confort. Iar când lucrurile se complică, când simţim că ne cuprinde frica de necunoscut, când credem că pierdem controlul şi nu ne mai putem imagina ce ne aşteaptă în viitor, când credem că riscurile cântăresc mai mult decât potenţialele câştiguri, renunţăm, pentru că asta pare decizia cea mai bună pe moment.

Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Motivaţie

6 metode prin care să îți crești motivația

ianuarie 18, 2018

În aproape 32 de ani de când trăiesc pe planeta aceasta, am învăţat un lucru extrem de important. Am învăţat că în lumea noastră, ori îţi trăieşti propriul vis, ori îl trăieşti pe al altora. Cel mai sigur lucru pe care poţi să îl faci ca şi fiinţă umană este să lucrezi pentru visul celorlalţi. Dar de foarte multe ori, ceea ce pare mai sigur, produce cele mai multe daune de fapt. Poate că n-ar fi chiar atât de rău să stăm o viaţă în zona de confort, dar atâta timp cât nu am semnat un contract prin care să trăim veşnic iar viaţa noastră este limitată, de ce să ne limităm şi acţiunile în timpul pe care îl avem de trăit?

Continue Reading

Dezvoltare personală

Daruri pentru autism

ianuarie 18, 2018

Trăiesc în lumea autismului de aproximativ 7 ani. În tot acest timp am învăţat numeroase lucruri atât despre mine cât şi despre copiii cu autism, despre familiile lor, despre oamenii care îi ajută, despre contribuţie, despre umanitate, despre a nu-i lăsa în urmă pe cei ce au nevoie de ajutor.

Au fost momente în care m-am simţit neputincioasă, deşi aş fi vrut să fac mai mult. Au fost momente în care sufletul mi s-a umplut de compasiune aflând poveştile unora dintre copii. Continue Reading