Browsing Category

Sentimente

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Motivaţie Sentimente

Fii cine eşti tu, nu cine vor alţii să fii!

aprilie 18, 2018

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu uneori resimt presiunea asta socială atât de tare, încât îmi vine să fug, să mă ascund, să mă refugiez pe o insulă pustie, doar eu cu mine – fără nimic, şi pur şi simplu să fiu. Să exist şi atât… fără statute, fără lucrui materiale, fără aşteptări, fără societate, fără tot ceea ce este lumesc şi uneori chiar degradant pe acest pământ.

Şi da, poate că declaraţia asta sună ciudat, dat fiind că vine din partea unui psiholog, dar cred că tocmai asta este problema noastră în lumea de azi. Faptul că punem etichete şi aşteptam ca ceilalţi să se comporte conform lor. De aici vine presiunea, pe care deşi o resimtitm noi înşine în raport cu lumea externă, alegem să o ducem mai departe, deoarece asta învăţăm de la cei din jur şi ajungem să credem că nu mai există o altă cale de a trăi. În realitate, cea mai frumoasă cale este calea lui a-ţi fi fidel, aşa cum eşti, cu zeci de imperfecţiuni.

Continue Reading

Dezvoltare personală Încredere în sine Motivaţie Sentimente

6 moduri în care să te faci respectat

martie 15, 2017

Nu cred că există om care să nu-şi dorească să fie respectat. Ba chiar pentru mulţi dintre noi aceasta este o nevoie foarte importantă, care de multe ori, când nu ne este îndeplinită, ne provoacă un imens ocean de frustare.

Iar frustrarea nu este un sentiment tocmai plăcut. De fapt, frustrarea este o stare dată de un amestec de sentimente, ca spre exemplu furie, frică, tristeţe, dezamăgire, toate având la baza nişte gânduri negative pe care mintea noastră le ţese în diverse situaţii. Şi pe care de foarte multe ori nu le putem gestiona. Continue Reading

Dezvoltare personală Relaţii de cuplu Relaţii interumane Sentimente

Când oamenii te resping și doare…

aprilie 14, 2016

Uneori oamenii în care crezi, oamenii pe care îi iubeşti, oamenii pe care îi respecţi, pe care te bazezi şi pe care îi crezi aproape, te lovesc exact acolo unde te doare mai tare. Atunci când te doare mai tare. Atunci când eşti cel mai vulnerabil şi ai avea cea mai mare nevoie de suportul lor.

Uneori oamenii pe care îi ai aproape sufletului tău, cu care aparent aveai relaţii de conexiune, de intimitate şi de apropiere îţi spun din senin că ei au alte aşteptări de la viaţă, alte valori, alte idealuri şi că e prea mult pentru ei să le accepte şi pe ale tale. Continue Reading

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Sentimente

Mai multă iubire, mai puțină judecată

februarie 10, 2016

Avem nevoie de mai multă iubire şi mai puţină judecată.

Avem nevoie de înţelegere, răbdare şi toleranţă.

Avem nevoie de mai mult sentiment. Sentiment pozitiv, că de nagativ suntem plini.

Avem nevoie de o nouă perspectivă asupra vieţii, de o imagine de ansamblu, de o mai mare dorinţă de a ne schimba. În bine, că în rău e cel mai uşor.

Să fim mai buni. De asta avem nevoie. Continue Reading

Dezvoltare personală Încredere în sine Relaţii de cuplu Sentimente

Ce Gust Are Dragostea?

iulie 19, 2014

Nu cred in suflete pereche, in jumatati, in “dragostea vietii mele” sau in “pentru totdeauna impreuna”. Nu cred in “suntem predestinati pentru a ne iubi la nebunie”, nici azi, nici maine nici pentru toata viata.

Cred in dragoste ca si alegere.

Dragostea in care ne-am intersectat intr-un anume punct al vietii noastre si am ales sa ducem un trai comun, in mod constient, deliberat si cat se poate de matur. Si am facut asta pentru ca, la momentul alegerii, dintre toti oamenii pe care ii cunosteam, unul cu altul ne potriveam cel mai bine.

Continue Reading

Dezvoltare personală Încredere în sine Motivaţie Relaţii interumane Sentimente

Cele Mai Puternice Cuvinte Pe Care Ai Sa Regreti Ca Nu Le-Ai Spus La Timp

iunie 14, 2014

Sufletul este un puzzle. Un puzzle pe care-l faci pe masura ce cresti, pe masura ce inaintezi in varsta, pe masura ce treci prin viata. Fiecare experienta este o noua piesa adaugata. Fiecare moment trait devine particica din intreg. Fiecare om pe care il cunosti te conduce mai aproape de imaginea de ansamblu, de sufletul ideal.

Sufletul este un puzzle. Un puzzle pe care ne place sa visam ca-l vom finaliza candva. Un puzzle pe care in realitate nu vom reusi sa-l intregim niciodata. Pentru ca, desi adaugam constant cate o piesa, uneori, cand credem ca si-a gasit locul si s-a fixat pentru eternitate, viata ne demonstreaza ca se poate sa o pierdem intr-o secunda. Secunda aceea care-ti schimba cursul vietii. Definitiv. Pentru totdeauna.

Continue Reading

Dezvoltare personală Motivaţie Sănătate Sentimente

Povestea Lui Matei, Un Mic Luptator

martie 27, 2014

Matei are 6 ani iar la varsta de 3 ani a fost diagnosticat cu autism. De ceva vreme a inceput sa verbalizeze. Dar cel mai bine vorbeste limbajul sufletului. Il vorbeste cu zambetul sincer si molipsitor, cu ochii mari si calzi, cu toata fiinta lui.

Noi am invatat acest limbaj. Si ne-am dori ca toata lumea sa o faca. Pentru ca este un copil grozav. Pentru ca merita o sansa. Pentru ca, atunci cand il privesti poti spune cu certitudine un singur lucru: are potential si isi doreste sa invete. Iar noi suntem aici, zi de zi, pentru a-l sustine si a-l ajuta. Continue Reading

Dezvoltare personală Motivaţie Relaţii interumane Sănătate Sentimente

Povestea lui Mihaita – Cel Mai “Dulse” Copil

martie 26, 2014

Mihai Abdula are 5 ani si la varsta de 2 ani si 2 luni a fost diagnosticat cu ”Retard de comunicare cu elemente autiste”. A inceput terapia ABA la 3 ani si 2 luni, iar primul cuvant pe care l-a rostit, la varsta de 3 ani jumate,  a fost “mama”. I l-a spus cu adresa, chiar de 8 Martie, ca si cum ar fi stiut ca acesta va fi cel mai frumos cadou pe care il va primi vreodata Cristina, mamica lui.  In jurul varstei de 4 ani a inceput sa rosteasca mai multe cuvinte, iar pe la 4 ani jumate a reusit sa se exprime in propozitii simple. Acum Mihai este mai stapan pe limbaj, iar cel mai recent diagnostic, pus in urma cu doua luni, este “Autism inalt functional”.

Continue Reading

Motivaţie Relaţii interumane Sănătate Sentimente

Povestea Lui Edi, Un Copil Special

februarie 19, 2014

Pe Edi l-am cunoscut acum aproximativ un an. Nu vorbea, nu interactiona, nu stia sa se joace… Auzisem ca este agresiv, insa doar cand l-am observat manifestandu-se pentru prima data, am intrat cu adevarat in defesiva. Desi stiam la ce sa ma astept, m-am surprins fiind speriata. Insa ceva in interiorul meu m-a impiedicat sa trec mai departe… am simtit totusi ca pot juca un rol, unul mai important si mai maret decat cel al calatorului care evita drumuri intunecoase si necunoscute. Si am decis sa merg pe calea lui, intuitiv, fara a rationaliza, fara sa ma gandesc vreo secunda la faptul ca nu ar avea sanse.

Continue Reading

Sentimente

Ce Sa Faci Cand Oamenii Te Dezamagesc

ianuarie 22, 2013

Fiecare dintre noi a fost dezamagit de anumiti oameni din jur, macar odata in viata. Si, sa recunoastem, nu este un sentiment tocmai placut…

Simtim dezamagirea pentru ca refuzam sa ii acceptam pe ceilalti asa cum sunt ei in realitate. Traim cu impresia ca oamenii ar trebui sa se supuna standardelor, sperantelor si dorintelor noastre. Iar cand acest lucru nu se intampla, ii blamam pentru sentimentele noastre negative. Continue Reading