0
Povești

Povestea Anei

august 18, 2013

Distribuie!

Ana este una dintre acele persoane curajoase care a indraznit sa impartaseasca cu noi povestea ei de viata.  Ii multumesc pe aceasta cale si te invit sa iti spui parerea daca ai trecut si tu printr-o situatie asemanatoare. Lasa un comentariu in care sa povestesti cum ai gestionat tu o astfel de situatie, ce ai facut pentru a depasi astfel de momente dificile. 

Iata care este povestea Anei:

Buna,

Eu ma numesc Ana. Am 23 de ani. Zodia taur. Proaspat SOMERA

Aproximativ de o saptamana nu lucrez. De ce ? Buna intrebare. A fost primul meu loc de munca, la care am rezistat 1 an de zile

Ma caracterizez ca fiind o persoana timida, mult prea visatoare si prea sensibila. Sunt cam dezamagita de mine in momentul de fata din mai multe motive.

  1. Nu reusesc sa ma exprim, sa spun ceea ce simt, ceea ce gandesc. Analizez mult prea mult lucrurile. Ma simt inchisa intr-o carapace si parca eu nu vreau sa ies de acolo. Imi pun prea multe limite. Nu le mai suport.
  2. Alt defect major : sunt nehotarata in marea majoritate a cazurilor.
  3. Am atatea planuri, vise uitate, pe care nu le pun in practica, nu fac nimic pentru realizarea lor. Teama de necunoscut ma bantuie.
  4. Simt ca eu nu pot sa avansez deloc, sa progresez in viata, sa invat. Nu stiu de ce.
  5. Mi-am pierdut motivatia de mult. Merg parca purtata de vant inainte.

Nu pot sa spun ca sunt foarte pregatita din punct de vedere profesional. Am terminat studiile in domeniul economic. Trebuia sa fi citit mai mult si pe langa ceea ce primeam la facultate. Mai mult invatam pentru note si astfel nu prea au ramas cunostintele unde ar fi trebuit sa ramana. Stiu ca pot mai mult. Dar mi-e frica. Nu stiu de ce. Am incercat sa iau exemplu de la cei care au reusit. Nu stiu daca mi-am ales bine domeniul de studiu. Am urmat si liceul economic, si chiar mi-a placut contabilitatea cand am inceput sa inteleg cum functioneaza. Dar cred ca m-am pierdut pe drum. Acum ma intreb daca sunt facuta pentru asta (dupa 3 ani de facultate si 2 de liceu, cam tarziu). Parca daca as stii lucrul acesta as merge mai departe cu mai multa bucurie si energie.

Am avut o experienta neplacuta cu primul loc de munca. Fiind fara experienta mi-a fost destul de greu (functia secretara). Sefa mea se comporta urat cu mine ( ton ridicat, jigniri, atitudine), mai ales la inceput. Cand am inceput sa ma mai invat pe acolo, s-au mai schimbat lucrurile. Au fost chiar si momente destul de placute. Nu imi parea rau cand se comporta urat stiind ca are motive, daca greseam ceva. Insa ma simteam atat de rau cand se comporta urat cu mine stiind ca nu eu eram de vina. M-a afectat foarte mult, plangeam una doua nu stiu de ce si o luam foarte personal. Nu imi vine sa cred ca am rezistat aproape un an de zile. Vroiam sa merg de atatea ori si nu am facut-o. Deja mi se parea o normalitate cand se comporta urat cu mine. Daca era cineva amabil cu mine undeva, mi se parea ceva nemaipomenit.

In momentul de fata am o stima de sine foarte scazuta. Nu reusesc sa ma remediez un pic. Stiu ca daca eu nu o fac, altcineva nu o sa o faca in locul meu.

Am uitat un lucru important. Nu am reusit sa imi fac o relatie serioasa cu cineva, un baiat. Cea mai lunga relatie a mea cred ca adurat aprox 1 luna. Si asta demult. Daca imi place de cineva, se nimereste sa nu fie reciprocitate, in cele mai multe cazuri. Nu stiu cum sa abordez situatia. Au mai fost baieti care da, au fost interesati de mine, dar eu nu. Nu am spus nu din prima, insa nu a fost acel “ceva”, sau ce o fi. Habar nu am daca am procedat bine. Deja nici nu mai stiu sa ma comport cu un baiat, daca il plac. Cum se construieste o relatie. Ma gandesc ca de ce m-ar place pe mine si nu pe alta. Am putine momente cand sunt mai optimista. Dureaza putin. Incerc sa nu arat asta ma descarc cand sunt singura. Nu am foarte multe prietene. O am pe sora mea, si o prietena sau doua. Restul cunostinte, colege facultate, vecine etc.

Stiu ca prea ma victimizez, ca ma complac in situatia prezentata insa vreau sa pun stop. Vreau sa ma ridic un pic si sa gasesc si alt drum. Mai luminos. Stiu ca este si pt mine loc pe el.

 Ana

You Might Also Like

4 Comments

  • ovidiu august 18, 2013 at 7:53 pm

    Cred ca pe undeva am fost in situatia asta. Cred ca cel mai bine e sa ai rabdare, sa faci un plan, sa definesti un scop, asta ar ajuta. Si eu am fost timid, si cred ca mai sunt la unele aspecte, dar nu mai privesc asta cu ochi negativi. Cand am terminat facultatea lucram undva unde se cam abuza de mine, pentru ca eu stiam sa le fac pe toate si imi si placea sa fac dar eu imi doream sa lucrez in domeniul tehnic. La un momentdat am primit si o oferta de la o firma unde as fi vrut sa lucrez si am plecat aacolo dar eram fara o tinta anume, pur si simplu lucram. Pe atunci eram timid si inchis in mine…au trecut 3 ani in care am devenit nemultumit de felul in care eram tratat, dar nu realizam ca are treaba si cu felul meu de a fi. Asa ca atunci cand am gasit o oferta de a pleca si am plecat.Am schimbat oras, job, domeniu si stil de lucru, dar cu schimbarea asta, m-am schimbat si eu. Cu ajutor, dar acum pot spune ca sunt multumit de mine si de traiectoria vietii mele. Deci rabdare si stabilirea unui tel a functionat pt mine. Dupa ce ai un tel poti cere si ajutor si o sa il si primesti.

  • Ana septembrie 1, 2013 at 7:41 pm

    Stiu ca starile acestea nu ma ajuta cu nimic, doar sa constientizez unde sunt. Nu vreau sa raman aici, in acest stadiu. Incerc sa urmez un gand bun, care sper sa ma duca acolo unde imi doresc.
    Multumesc Ovidiu. Am sa ma inarmez cu rabdare,optimism si curaj. Sper sa reusesc.

    • Claudiu februarie 12, 2014 at 9:08 pm

      Referitor la ultima fraza, nu consider ca te victimizezi deloc ci doar spui ceea ce simti cat despre povestea ta….. este trist ceea ce ti s-a intamplat la fostultau loc de munca dar dupa cum cineva spunea demult ,,traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul,, sunt sigur ca intelegi multe din expresia aceasta. Ai doar 23 de ani esti inca tanara mai ai multe de invatat eu am 31 si am trecut prin multe incercari in viata dar nu m-am dat batut ceea ce-ti sugerz si tie. am urmat facultatea de psihologie la varsta de 26 de ani, perioada in care am simtit ca sunt pregatit pentru acel pas din viata mea. Eu consider ca tot ceea ce ni se intampla este cu un scop si regula de aur in aceasta privinta (d.p.meu d.v.) este ca daca vezi atunci cand ti se intampla ceva negativ, ulterior care este scopul poti profita la maxim cu succes, cel mai important este sa nu intri in panica, sa fi optimista si daca chiar ti-e greu sa fi asa incearca sa te gandesti ca se pute si mai rau.
      Iti urez multa bafta Ana si nu uita ca viata este frumoasa si asa de simpla doar ca noi ne-o complicam de cele mai multe ori… 😉

  • diana mai 22, 2014 at 8:41 am

    Te inteleg perfect. Este minunat ca ai inteles ca ceva nu se leaga in viata ta. Descrii o viata fragmentata. E primul pas spre evolutie – constientizarea. Cand esti pe drumul cel bun, vei stii asta, chiar si cand te lovesti de dificultati. O alta conditie esentiala este sa te iubesti pe tine insati. Sa te respecti. Nu te gandi ca nu ai facut ceva deosebit in viata ta, ca sa meriti respectul tau pentru tine. Iubeste- te neconditionat. Cand te gandesti ca nu esti asa cum vrei tu sa fii, ca nu ai ce iti trebuie sa fii asa cum iti doresti este doar o limita pe care ti- o pune mintea ta. Tu nu esti mintea ta, nu o lasa sa te controleze pe tine. E un instrument, atat. Imagineaza- ti cum te- ai simti sa ai tot ce iti doresti. Apoi pastreaza sentimentul acela in suflet. Nu reununta niciodata la el, tu meriti ce e mai bun, indiferent cati din jur iti spun contrariul. In momentul in care te vei iubi pe tine neconditionat, atunci nu te vei mai preocupa ce cred ceilalti. Nu vei cauta aprobare de la partener. Nu astepta un baiat care sa te iubeasca el mai intai si astfel sa te iubesti si tu apoi. Cine esti tu fara dragostea lui? Ai avut relatii care s- au terminat rapid pentru ca tu ai gandit asa: nu sunt destl de buna, cand ma va cunoaste cu adevarat nu ma va placea, daca avem conflicte inseamna ca nu suntem potriviti. Nu exista o viata lipsita de suferinta, asta nu inseamna sa iti faci un idok din suferinta, sa te complaci in ea sau sa fugi de ea. Conteaza felul in care treci peste suferinta, conflicte. E vorba de atitudinea ta. Ai inteles asta deja. Tine doar de tine. Cineva te- a jignit. Te lasi doborata de asta? Il lasi sa te jigneasca in continuare crezand ca meriti? Faci din ce in ce mai mult pentru ceilalti sa le demonstrezi ca nu au dreotate sa te faca sa suferi? Astepti aprobarea si iertarea lor? Fii de acord tu cu tine, cu ceea ce simti, iarta- te cand gresesti. Greseste cat poti de mult si invata din ele. Nu te teme de greseli. Greseala e o conditie necesara pentru lectii invatate. Cine nu a gresit niciodata, nu a invatat nimic nou, nu a evoluat, nu a trait. Atitudinea ta am avut- o si eu. Pana nu am invatat sa ma iubesc pe mine insumi, nu am primit iubire de la nimeni, indiferent cat de mult aveam nevoie de ea. Aveam nevoie doar de mine. Sa fiu eu insumi. Nu stii cine esti? Nu vei sti niciodata, asa ca nu te ingrijora pentru asta. Esti in continua schimbare,in fiecare zi esti un om nou, cu fiecare gand mai descoperi ceva. Nu iti impune singura limite. Chiar si lucruri marunte cu care te definesti gen: imi place muzica blues, culoarea verde si mancarea chinezeasca sunt limite. Acum in momentul asta te definesc lucrurile astea. Da- ti voie, maine sa iti placa galbenul. Intelegi? Nu inseamna sa fii nesigur, sa nu stii ce vrei. Ci sa experimentezi, sa descoperi, sa fii. Vrei ceva? Crezi cu adevarat? Atunci stii cum sa il obtii. Si poti. Si vei fi asa cum iti doresti.

  • Leave a Reply

    shares