0
Dezvoltare personală

Povestea lui Andrei

decembrie 16, 2014

Distribuie!

Cu 7 ani in urma eu si sotul meu am avut parte de cel mai frumos cadou pe care oamenii il pot primi in calitate de calatori in aceasta viata. Cu 7 ani in urma am devenit parintii unui baietel minunat, cu parul blond, ochi mari si expresivi, cu zambet dulce . Andrei ne-a luminat viata. Ne-am simtit impliniti si binecuvantati, iar in momentul in care l-am tinut pentru prima data in brate, am inteles ca nu exista lucru mai maret pe lumea asta decat acela de a simti la pieptul tau o noua viata. Acela a fost momentul in care am inceput sa cred in miracole. Si am privit cu bucurie si incredere nemarginita catre viitor.

Din pacate insa, viata ne-a demonstrat ca lucrurile nu ies intotdeauna asa cum te astepti. Din pacate, viata ne-a demonstrat ca uneori se intampla nedreptati, ca soarta te poate lovi chiar atunci cand crezi ca ai ajuns in varful muntelui, chiar atunci cand crezi ca bucuria ta nu are liminte si ca fericirea pe care o traiesti nu-ti poate fi furata de nimeni. Ne-am bucurat de normalitate aproximativ un an jumate, pana cand am inceput sa observ ca este ceva in nergula cu Andrei. Parca nu mai era acolo, cu noi. Isi pierduse atentia, ii disparuse zambetul care ne insenina zilele si uneori aveam senzatia ca nu ne aude. Pana la varsta de 2 ani Andrei invatase cine este “mama” si cine este “tata”, insa la un moment dat am observat ca nici macar sa ne strige nu mai reusea. Parca tot ceea ce invatatse pana atunci se stersese din mintea lui.

Nu exista cuvinte care sa poata descrie amalgamul de sentimente pe care l-am trait in calitate de parinte care nu reuseste sa inteleaga ce se intampla cu micutul sau. Frica, tristete, confuzie, furie, disperare, sunt doar cateva din cele ce le-am simtit. Am inceput sa-mi pun intrebari, am inceput sa pun intrebari. Am inceput sa caut pe internet, sa ma documentez, sa aflu, sa descopar, sa incerc sa ma luminez, sa ridic putin valul confuziei in care eram prinsa. A fost una dintre cele mai grele perioade din viata mea. Sunt momentele acelea de ratacire, in care te simti singur impotriva lumii intregi, momentele in care tu stii ca ceva se intampla, momentele in care te zbati si nimeni in jur nu te intelege si nu te sustine. E greu si dureros cand incerci sa aflii care este realitatea iar ceilalti membri ai familiei nu te sustin, ba din contra, iti mai si spun ca “citesti prostii pe internet”.

Dupa aceasta perioada de confuzie, am decis, impreuna cu sotul meu, sa mergem la o clinica privata, la un control de specialitate. Primul diagnostic a fost “Intarziere de limbaj” cu explicatia ca “asa sunt baietii, mai inceti”. Nu ne-am putut multumi cu asta si am mers mai departe, la un alt specialist, unde ni s-a dat acelasi diagnostic si o noua explicatie: “pana in 3 ani nu se poate pune un diagnostic”. Ni s-a recomandat sa il inscriem intr-o grdinita si sa-i facem o serie de injectii cu Cerebrolisin.

Inscrierea la gradinita a fost un pas important in aflarea diagnosticului. Andrei nu era ca ceilalti copii iar asta a determinat-o pe educatoare sa ne indrume, impreuna cu o alta mamica binevoitoare, catre spitalul Obregia. Acolo i s-a pus prima data diagnosticul de “Tulburare din spectrul autist”, la varsta de 3 ani si 2 luni. Este incredibil de dureros sa aflii ca puiul tau nu este un copil tipic. Desi simteam ca sufletul mi se sfasie in mii de bucatele care cel mai probabil nu vor mai putea fi niciodata asamblate, am trait totusi si un sentiment de usurare. Macar acum stiam ce este de facut.

Nu era timp de pierdut, deja stiam ca procesul de diagnosticare a durat foarte mult, asa ca am inceput sa ne mobilizam. Ne-am dorit ca Andrei sa recupereze cat de mult se poate. Am gasit o echipa de terapeuti si am inceput sa facem terapie ABA acasa, cate 2-3 ore pe zi, cu ajutor financiar din partea bunicilor. Fara ei am fi fost pierduti, pe vremea aceea plateam pana la 2000 de lei pe luna pentru recuperarea lui Andrei.

Rezultatele au fost vizibile. In aproximativ 5-6 luni, Andrei a inceput sa invete, cu ajutorul terapeutilor, lucruri pe care ceilalti copii tipici le invata in mod natural si fara efort. Am observat cateva achizitii pe limbaj si o imbunatatire pe comportament. Dupa 2 ani de terapie ne-am inscris in cadrul Asociatiei Help Autism. Aici am gasit mai mult decat o echipa. Aici am gasit o familie. Oameni deosebiti, care ne sustin in procesul de terapie, care ne inteleg, care ne sunt aproape. Am intalnit oameni ca noi si zilnic ne alinam unii altora suferinta. Aici ne-am recuperat o parte din linistea pierduta in acesti ani de zbatere aparent interminabila.

Tot aici am gasit si solutii pe plan financiar. Acum Andrei face terapie ABA si kinetoterapie prin redirectionarea celor 2% din impozitul pe venit. Ne luptam in continuare pentru a reusi sa ii satisfacem nevoile care sunt diferite de cele ale copiilor normali. Dar, cand il vedem ca reuseste sa ceara atunci cand isi doreste ceva, cand ne spune o poezie scurta, completeaza un cantecel, ne striga “mama” si “tata”, saluta si ne pupa dulce, ne dam seama ca totusi suntem in continuare binecuvantati si ca intr-adevar, Andrei este o minune mica. Copilul nostru merita orice efort si orice sacrificiu pe care le-am facut si le vom face in continuare.

In ultimele 7 luni Andrei a evoluat vizibil. Multumim prietenilor care au redirectionat cei 2% pentru ca micutul nostru sa poata face cate 5 ore de terapie in fiecare zi. Multumim terapeutilor dedicati si rabdatori si multumim intregii familii Help Autism.
Desi suntem mai bine, avem inca nevoie de ajutor. Lumea autismului este o lume dura, a incertitudinii. Niciodata nu stii ce se va intampla maine. Nu iti permiti pauze sau concedii, in fiecare clipa te gandesti la ce va fi maine. Intotdeauna e nevoie sa planifici in avans, sa fii cu un pas inainte, pentru ca in clipa in care te trezesti sa te poti tine de program stiind ca ai cum si din ce sa faci terapie in ziua respectiva.

Poate ca soarta a fost mai dura cu noi. Poate ca suferinta noastra e mai mare decat a altora. Totusi, refuzam sa ne credem victime, ne dorim sa fim luptatori. In fiecare dimineata cand ne trezim ne inarmam si mergem la lupta. Oricat de greu si epuizant ar fi sa duci cate o batalie in fiecare zi, noi simtitm ca merita, atata timp cat ne dorim ca Andrei sa se integreze printre copiii normali si sa devina independent.

Noi am invatat sa ne bucuram altfel si sa privim viata cu alti ochi. Credem in Andrei iar el ne multumeste zilnic pentru asta. Orice zambet, orice imbratisare, orice pupic, orice noua achizitie reprezinta o recompensa pentru noi, ca si parinti. Ne-am dori ca puiul nostru sa ajunga sa inteleaga mai multe, sa faca parte din lumea noastra. Dar avem in continuare nevoie de ajutor. Avem nevoie de oameni care sa deschida usa de la casa sufletului lor si sa ne permita sa le daruim un zambet. Acel zambet pe care am invatat sa-l oferim in urma atator ani de terapie…

Puteti sa ne ajutati sa continuam terapia lui Andrei directionand 2% din impozitul pe salariu sau facand donatii in contul RO 79 BACX 0000 0008 4377 5026 deschis la Unicredit Tiriak Bank.

Va multumim din suflet!
Andrei, Relu si Roxana Racoreanu

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

shares