0
Browsing Tag

secretul fericirii

Dezvoltare personală Gândire pozitivă Încredere în sine Motivaţie Recomandate

Cum să trăiești în prezent – partea I

februarie 12, 2018

“Nu pot s-o fac. Am dat greş. Mă las păgubaş. Renunț. Mă opresc aici. “

Ne spunem astfel de lucruri mai des decât putem admite. Nu vrem să ne dăm bătuţi, şi totuşi de multe ori, în faţa unor situaţii, ne declarăm învinşi. Renunţăm la iubire, renunţăm la idei, renunţăm la oameni, renunţăm la visuri, de fiecare dată când devine greu. Pentru că mintea noastră cauta intodeauna să stea în confort. Iar când lucrurile se complică, când simţim că ne cuprinde frica de necunoscut, când credem că pierdem controlul şi nu ne mai putem imagina ce ne aşteaptă în viitor, când credem că riscurile cântăresc mai mult decât potenţialele câştiguri, renunţăm, pentru că asta pare decizia cea mai bună pe moment.

Continue Reading

Abundență Dezvoltare personală Succes

Cea Mai Bună Investiție În Urma Căreia Ai Să Te Îmbogățești

iulie 6, 2015

Astăzi vreau să-ţi spun o poveste. O poveste despre lucrurile care contează cu adevărat dacă scopul tău este să devii un om bogat.  O poveste despre acel ceva ce te ajută să te transformi şi să te deosebeşti de mulţime.

Este o poveste despre ceva ce te face să fii special şi te ajută să reuşeşti în viaţă, să fii mai mult decât ai fost, să devii persoana aceea care îţi doreşti cu adevărat să devii. Aşa cum te imaginezi, în secret, atunci când nu te vede nimeni. Continue Reading