Dezvoltare personală Încredere în sine

Ziua în care m-am iubit cu adevărat – Partea a II-a

noiembrie 18, 2019
ziua in care m-am iubit cu adevarat

Distribuie!

Eu sunt Andreea, am 33 de ani, sunt om şi am suferit. Mi-a fost frică să vorbesc despre suferinţa mea deoarece mi s-a transmis că nu mă acceptă nimeni cu ceea ce simt. Mi-a fost frică să nu îmi fac părinţii să sufere şi mi-a fost frică de ceea ce vor spune ceilalţi, pentru că eu sunt psiholog iar oamenii cred ca psihologii sunt roboți, nu se enervează și nu simt. Am tras de mine în fiecare zi să ies din casa aranjată şi să zâmbesc. Mi-am pus ruj roşu, pantofi cu toc, m-am parfumat. Şi luni întregi m-am prefăcut. M-am prefăcut că sunt bine şi că n-am nimic. Am fost actriţă într-un film de groază în care teroarea interioară a predominat. Am trăit frică, în fiecare zi. Frică de a fi judecată. Criticată. Respinsă. Abandonată. Aruncată ca un obiect stricat. Frică de a nu muri.

Eu sunt Andreea, am 33 de ani, de 14 ani fac psihologie şi până la vârsta asta nu m-am iubit. M-am măritat pentru că toată lumea o făcea. După 10 luni am divorţat. Am avut apoi o non-relatie de un an, care m-a durut până la ultimul atom al fiinţei mele. Dar a fost tot atât de frumoasă şi de împlinitoare, pe cât de mult ne-a chinuit. Am suferit de anxietatea morţii, m-am simţit singură, am fost rănită şi am rănit. M-am iertat şi am iertat.

Eu sunt Andreea, am 33 de ani, am fost grăsuţă şi am slăbit. Am fumat 14 ani şi m-am lăsat. Am un blog. Am scris două cărţi. Am lucrat mulţi ani cu copiii cu autism. Am luat bătaie de la unii dintre ei. Erau mai mari şi grav afectaţi, dar i-am iubit pe copiii ăia și nu i-am bandonat. Am învăţat copii să mănânce, să se spele pe dinţi, să facă pipi la toaletă, să ceară apă, să vorbească i-am învățat. Încă mai primesc mesaje de la părinţi care îmi mulţumesc. Asta este drumul pe care eu am putut să îl duc.

Eu sunt Andreea, am 33 de ani şi SUNT. Nu mai vreau nimic mai mult. Am înţeles că nu sunt nici meseria mea, nici emoţiile mele, nici durerea mea. Că sunt şi atât. Nu ştiu dacă am fost vruta sau nevrută, dar dacă am ajuns aici, dacă trăiesc, este pentru că cineva mai măreţ ca mine și ca tine, m-a vrut. Azi mă iubesc pe mine şi declar că poate să nu mă iubească nimeni, eu ştiu că merit să fiu pe acest pământ. Şi că nu trebuie să demonstrez nimănui nimic. Şi că nu sunt rolurile mele, nici ceea ce am făcut sau n-am făcut. Și nici o victimă nu sunt.

Azi declar că tot ce fac, fac pentru că simt. Că nu mă consider în competiţie cu nimeni, nu sunt nici mai prejos nici mai presus. Nu mă compar şi nu mai fac oamenilor pe plac. Nu-mi pasă ce cred alții despre mine, eu știu că sunt un suflet curat. Dacă activez ceva în cineva, îmi cer iertare, dar dincolo de asta nu mai e responsabilitatea mea.

Acum sunt bine cu mine, nu mă mai simt singură și nici defectă, astăzi îmi place compania mea. Dar am lucrat ca să ajung aici. Am făcut psihoterapie un timp, am fost la hipnoză şi am scris. Mi-am scris o carte ca să îmi vindec amintirile. Și să învăț să mă iubesc.

Ziua în care m-am iubit cu adevărat e cartea în care m-am întors la copilul meu interior şi i-am oferit ceea ce nu a avut. Este cartea în care explic foarte multe concepte psihologice şi situaţii prin care aproape orice om a trecut. Şi ofer tehnici. Vorbesc despre tehnicile de vindecare, cele care pe mine m-au ajutat. Este o carte în care se va regăsi orice om care a suferit. Orice om care s-a simţit singur. Orice om care a fost respins şi abandonat, umilit, neîndreptăţit şi trădat. Orice om alienat. Ostracizat. Neacceptat.

În Ziua în care m-am iubit cu adevărat am scris despre cum mi-am luat puterea înapoi. Cea pe care cu toţii o avem când ne naștem, dar pe care o pierdem pe parcurs. Este o carte cu suferinţă şi cu bucurie. Cu bucuria de a trăi, chiar dacă doare uneori. Dar nu este pentru orice om. Nu este pentru oameni superficiali, nici pentru cei care trăiesc pe pilot automat. Nu este pentru oameni ce vor să rămân amorţiţi. Nu este pentru oameni care nu-şi respecta durerea şi suferinţa.

Ziua în care m-am iubit cu adevărat este o carte pentru oameni care simt. Sau care vor să se dezmorţească emoţional. Care înţeleg că a te vindeca înseamnă a simţi. A te cunoaşte şi a-ţi asuma cine eşti. Este pentru oameni care vor să își normalizeze povestea. Să vadă că nu sunt doar ei, că undeva, în lume, sunt mai mulți care trăiesc la fel. Și că se poate să vindeci din răni.

Eu am obosit de atâtea măşti. Am obosit să mă prefac, am obosit să mint. Să mă mai  mint. Nu am fost bine şi a trebuit să râd. Pe cât de frumoasă eram la exterior, pe atât de îndurerată eram în interior. Pentru că nu ştiam cine sunt. Mă vedeam prin ochii celor din jur. Aşa că aveam nevoie de aprobarea lor, de validarea lor. Şi când nu am primit-o, a durut. Azi sunt capabilă să mă văd dincolo de tot și nu mai am nevoie de nimic.

Sunt recunoscătoare Universului pentru că durerea asta m-a trezit. M-a făcut să mă uit în mine şi să văd că și acolo sunt frumoasă. Că energia mea e minunată. Că nu sunt stricată, nici defectă nici într-un alt fel. Că sunt umană. Că simt. Nu-mi mai e ruşine că simt. Asta mă ajută să îi înţeleg şi pe clienţii mei. Să mă conectez cu ei. Să fiu acolo, să îi conţin, să îi susţin, să le respect procesul. Şi e minunat să văd cum se transformă, cum renasc. Nu aș fi putut face asta dacă eu însămi nu aș fi renăscut.

Eu vreau să îmi asum ceea ce ţine de mine de acum. Şi vreau să îi ajut pe oamenii care trec prin ceea ce am trecut eu. Pe aceia care vor să fie ajutaţi. Vreau să fac oamenii să înţeleagă că singurătatea nu e atât de înspăimântătoare, că e un privilegiu să petreci timp cu tine, să te vezi, să te cunoşti, să te împrieteneşti cu tine, să-ţi faci declaraţii, să te îmbrăţişezi. Vreau să le arăt oamenilor că se poate să vindeci din dureri. Şi să te iubeşti. Pentru că atunci când te iubeşti pe tine îi iubeşti şi pe ceilalţi. Fără să aştepţi ceva la schimb. Iar asta e un sentiment dumnezeiesc.

Eu sunt Andreea, am 33 de ani şi am învăţat să mă iubesc. Nu-mi mai este ruşine cu mine. Nici cu ceea ce am făcut. Sau n-am făcut şi după alţii ar fi trebuit să fac. Şi chiar dacă am pierdut oamenii din jurul meu, m-am câştigat pe mine. Şi nu mă mai simt singură. Pentru că nu sunt.

Eu sunt Andreea, am 33 de ani, vârsta la care am murit şi am înviat. Vârsta la care mi-au crescut aripi şi am început să zbor. Chiar dacă unii mi-au spus că n-am să pot s-o fac. Azi zbor şi mă bucur de libertatea mea. Azi mă văd frumoasă moleculă cu moleculă, atom cu atom. Nu e nevoie să mi-o mai spună cineva din exterior. Încă mai sunt lucruri care mă dor. Lucruri care mă activează. Oameni care mă enervează. Dar când se întâmplă asta, mă îndrept către interior. Și sunt blândă cu mine. Mă accept și mă iubesc.

Cândva, în primăvară, a fost o zi. A fost ziua în care m-am iubit cu adevărat.

Dacă nu ai citit prima parte a articolului, o găsești aici: Ziua în care m-am iubit cu adevărat – Partea I

Dacă vrei să afli mai multe despre traseul meu, dar și strategiile pe care le-am aplicat pentru vindecarea mea emoțională, poți comanda pachetul cu cele două cărți ale mele, „Traiește autentic” și „Ziua in care m-am iubit cu adevărat”. Găsești cărțile aici: Pachet Psiholog Andreea Săvulescu.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply